Columna lui Traian, luminată în culorile României. Iohannis, aplaudat de sute de români
Klaus Iohannis, aflat în vizită de stat în Italia, a asistat, duminică seara, la iluminarea Columnei lui Traian în culorile tricolorului românesc.
"Cred că un simbol mai profund şi mai frumos pentru legătura între popoarele noastre nu există", a declarat şeful statului. Şeful statului şi soţia sa i-au salutat pe sutele de români care i-au aşteptat şi s-au fotografiat cu unii dintre aceştia.