Cetățenii care ajung în Marea Britanie după Brexit nu vor avea aceleași drepturi cu cei ajunși înainte

61938112
Getty

Premierul britanic Theresa May nu dorește ca cetățenii europeni care vor ajunge în Marea Britanie în perioada de tranziție de după Brexit să aibă drepturi egale cu cei care au ajuns înainte.

Declarațiile șefei Executivului britanic stârnesc nemulțumiri la Bruxelles, întrucât UE a cerut Marii Britanii ca cetățenii europeni care se mută pe teritoriul britanic până în decembrie 2020, adică în perioada de tranziție de după Brexit, să beneficieze de drepturi egale și libertate de mișcare, scrie The Guardian.

Astfel, noilor migranți europeni li s-ar putea solicita permise de muncă obligatorii, dar și să se înregistreze atunci când se mută în Marea Britanie. Totodată, ar urma să li se interzică accesul la beneficii de care au parte cetățenii europeni care trăiesc pe teritoriul britanic de dinainte de brexit.

„Detaliile vor fi discutate la negocierile privind implementarea perioadei de tranziție, însă vreau să subliniez că va exista o diferență între cei care s-au mutat în Marea Britanie înainte să ieșim din UE și cei care vin aici când știu că vom părăsi blocul comunitar”, a declarat Theresa May presei, în cadrul unei vizite de trei zile în China.

Totodată, premierul britanic a afirmat că se opune ideii că nu vor exista prea multe schimbări în Marea Britanie după Brexit, ceea ce vine în contradicție cu afirmațiile consilierului său Philip Hammond, care a afirmat că scopul este să se facă „schimbări modeste” după ieșirea din blocul comunitar.

„Noi acum nu facem altceva decât să respectăm ceea ce ne-au cerut cetățenii, adică să ducem Brexitul la bun-sfârșit. Făcând asta, ei nu au votat să nu se schimbe nimic la situația țării post-UE”, a mai spus May.

Pe de altă parte, Bruxelles-ul dorește ca Marea Britanie să respecte drepturile cetățenilor europeni, inclusiv libertatea de mișcare, potrivit unor surse citate de Guardian.

„Drepturile cetățenilor (europeni) pentru perioada de tranziție nu sunt negociabile. Nu vom accepta existența a două tipuri de drepturi pentru cetățenii UE. Pentru ca tranziția să funcționeze, este nevoie de continuitate, fără nicio excepție”, a spus Guy Verhofstadt, delegatul pentru Brexit al Parlamentului European.

Temeri privind discriminarea unor categorii

Afirmațiile premierului britanic stârnesc îngrijorări și în rândul parlamentarilor și apărătorilor drepturilor omului, care se tem că vor exista persoane discriminate.

Astfel, Nicholas Matton, co-fondator al unei organizații care reprezintă drepturile cetățenilor europeni din Marea Britanie, atrage atenția că oamenii se vor confrunta cu un val de discriminări, dacă vor intra în vigoare propunerile premierului britanic.

Cred că va fi haos dacă se va face distincție între cei care se mută în Marea Britanie înainte de martie 2019 și cei care ajung aici în perioada de tranziție. Nu se poate să se facă distincții între aceste grupuri, pentru că va duce la răspândirea discriminării între cetățenii europeni”, a spus Matton.

Totodată, parlamentarul laburist Peter Kyle a atras atenția că cetățenii UE care s-au mutat pe teritoriul britanic „au făcut contribuții enorme”, astfel că „ar trebui valorificați, nu respinși”.

„Pentru miile de afaceri britanice care se bazează pe recrutarea de personal de pe teritoriul UE, declarațiile premierului nu fac altceva decât să sporească starea de incertitudine stârnită de Brexit”, a spus parlamentarul.

Cele 27 state ale Uniunii Europene sunt de părere că, în perioada de tranziție, Marea Britanie trebuie să accepte reglementările unei piețe unice, libertatea de mișcare, deciziile Curții Europene de Justiție, inclusiv noile legi UE care vor intra în vigoare.

În acest context, Theresa May nu dorește ca perioada de tranziție să dureze mai mult de doi ani: „În ceea ce privește implementarea perioadei de tranziție, suntem foarte clari. Ne așteptăm să dureze în jur de doi ani, pentru că aceasta pare să fie, din punct de vedere practic, perioada adecvată. Vreau să fiu clară că acest lucru nu va dura la nesfârșit: vom părăsi Uniunea Europeană”, a punctat ea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
May: Parlamentarii vor primi „o analiză potrivită”, înaintea votului „acordului final”

Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat miercuri că parlamentarii vor primi o analiză oficială a oricărui acord privind Brexitul înainte de a li se cere să îl aprobe.

Premierul britanic Theresa May: ”Părăsim Uniunea Europeană, nu Europa”

Premierul britanic Theresa May spune că răzgândirea în privinţa Brexit-ului nu este o opţiune, respingând astfel o ofertă din partea liderilor Uniunii Europene ca Marea Britanie să rămână în blocul comunitar, relatează DPA.

Nigel Farage se teme că Marea Britanie ar putea rămâne în UE

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, unul dintre cei mai fermi susţinători ai Brexit-ului, şi-a exprimat duminică îngrijorarea legată de posibilitatea ca votul britanicilor privind ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană să fie răsturnat.

Recomandări
Oficial CNSAS, după declarațiile lui Nicușor Dan despre dosarul Revoluției: „De când adevărul are termen de prescripție?”

Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, propune modelul german pentru dosarele Revoluției și Mineriadei, după ce președintele Nicușor Dan s-a declarat sceptic că acestea mai pot fi soluționate după 36 de ani.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Președintele Finlandei nu crede că Rusia va ataca NATO: „Nu are sens să pună la încercare cea mai puternică alianță militară”

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că nu crede că Rusia ar risca un atac împotriva unei ţări membre NATO şi că „nu ar avea niciun sens” să pună la încercare hotărârea alianţei, relatează Reuters.