Misteriosul caz al pensionarului ratacit intr-un sat uitat de lume. De ce raman surprinsi oamenii cand il aud vorbind

61288972

Un pensionar misterios, care vorbeste cand cu accent american, cand cu accent canadian, a fost gasit ratacind in deriva printr-un satuc izolat din Marea Britanie.

Pe 7 noiembrie anul trecut, doi trecatori au dat peste un batranel dezorientat care s-a prezentat cu numele de Roger Curry, dar care nu stia de unde vine sau unde se afla. Evenimentul, care i-a lasat pe politistii locali cu gura cascata, s-a petrecut in satucul Credenhill din Herefordshire, Marea Britanie.

Omul a fost dus la spital. Medicii de acolo au spus ca prezinta semne de dementa, dar ca numele sau nu apare in evidenta celor care sufera de acesata boala mintala si nici pe lista vreunui doctor curant.

Nestiindu-se cine e, batranul nu-si poate primi pensia.

Autoritatile au incercat toate metodele pentru a afla identitatea batranelului. “Am verificat camerele de supraveghere din zona in care a fost gasit Roger sa vedem daca putem reface drumul pe care a venit.” a declarat Adam Vanner, coordonatorul departamentului de persoane disparute din cadrul politiei locale, pentru The Mirror.

Oamenii au contactat spitalele, azilele de batrani si membri ai comunitatii, i-au luat amprentele pentru a-l cauta in baza de date a persoanelor date disparute. Observand accentul batranului, au apelat si la ambasadele Americii si Canadei din Regatul Unit.

Toate aceste eforturi au ramas fara rezultat. Vineri, autoritatile au dat publicitatii poza batranului, poate asa cineva il va recunoaste si le va furniza date.

Cei de la politie banuiesc faptul ca Roger Curry nu este de fapt numele real al omului, ci al unui prieten sau fost camarad de armata care a murit.
 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Ce s-a intamplat cu un detinut din statul american Texas, la scurt timp dupa ce i s-a administrat injectia letala

Richard Masterson, un american in varsta de 43 de ani, a fost executat miercuri seara cu o injectie letala pentru o crima pe care a comis-o in urma cu 15 ani.

A folosit gresit un produs adorat de toate femeile si pielea i s-a colorat toata roz. Ce s-a intamplat apoi cu tanara

O tanara din Marea Britanie a aflat pe propria ei piele de ce e bine sa citesti instructiunile de pe produsele de infrumusetare inainte sa le folosesti.

Cantareste peste 300 de kg, dar nu se poate abtine de la sucuri si mancare prajita. Care este cea mai mare teama a sa

Drama unui barbat de 40 de ani care sufera de obezitate morbida: cantareste peste 300 de kilograme, nu se poate deplasa si se teme ca familia il va parasi daca nu reuseste sa slabeasca.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Nicușor Dan va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.