Jurnalismul a fost o întâmplare fericită. Sunt pasionat de film documentar şi istorie, copil fiind mă visam detectiv sau arheolog. M-am pregătit pentru filosofie şi, într-un context ce a ţinut de inspiraţia unui bun prieten de-al meu care mi-a fost ghid în televiziune, am început acum mai bine de 19 ani o aventură care nu se va termina prea curând.
“România, te iubesc” este pentru mine un mod de viaţă. Nu poţi să fii jurnalist opt ore sau zece ore pe zi. Eşti jurnalist şi când bei o bere cu prietenii (de câte ori nu-i chinui cu poveşti despre anchetele mele), dar mai ales când documentezi un potenţial subiect. Şi asta o faci de multe ori în aşa-zisul timp liber, atunci când eşti în concediu sau în parc cu familia.
Ceea ce facem noi la “România, te iubesc” este o formă de activism şi luptăm cu mijloacele pe care le avem la îndemână şi credeţi-mă că microfonul provoacă teamă mai mare sau schimbări mai profunde decât un baston sau un pistol. Pot să va spun că aproape în fiecare an, în urma anchetelor noastre jurnalistice se deschid dosare penale, se schimbă şefi de instituţii sau se modifică legi strâmbe. Scopul nostru nu este acesta, ci sensibilizarea publicului la aceste fapte de corupţie şi crearea unei mase critice în societate care să nu mai tolereze astfel de practici.
Principalul criteriu pentru alegerea subiectelor mele este impactul pe care acestea îl au în societate. “Follow the money”, urmărirea firului banilor duce de cele mai multe ori la decidenţii politici. În general cei vizaţi de investigaţiile mele încearcă să evite subiectul sau întrebările delicate, dar totul ţine de talentul şi persuasiunea jurnalistului.
Da, implică un consum de timp mai mare, dar rezultatul este inevitabil. Încercări există întotdeauna de a ne împiedica sau a ni se pune beţe în roate în anchete, ţine de puterea noastră de a trece mai departe şi a insista în subiect. Întotdeauna “ei” vor încerca să evite prezentarea în public a unor fapte de natură penală şi am mai spus-o şi o repet, cea mai puternică armă a noastră este microfonul şi trebuie să ştim să-l manevrăm cu responsabilitate şi seriozitate. Au fost şi clipe dificile, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să renunţ. Am avut momente tensionate cu decidenţi ai statului român, am avut kalaşnikovul la cap în Sudan sau am fost fugărit de rackeţi în Ucraina. Dar toate experienţele acestea au farmecul lor.
Au existat şi ameninţări voalate la adresa familiei, au fost şi şicane din partea unor autorităţi, dar la sfârşitul zilei activitatea noastre este asumată. Şi o fac cu responsabilitate. E inevitabil adunci când ai un volum substanţial de informaţii şi filmări să mai și greşeşti, nu am pretenţia că acopăr sau deţin adevărul exhaustiv. Totul este să tinzi spre un ideal de cunoaştere şi adevăr şi să-ţi faci meseria cu bună credinţă.
Sunt clipe în care tot demersul ţi se pare imposibil, când pare o muncă sisifică, când îţi vine să începi un alt subiect, dar există şi acel moment care te determină să megi mai departe. Iar rezultatele aduc satisfacţii. Este important să ştii că schimbi lucrurile, că împingi comunitatea, chiar dacă pare că se întâmplă mult prea greu, dar mentalităţile se schimbă.