Vremea azi, 7 august. Vântul bate cu putere pe partea sud-estică, iar maximele ajung la 34 de grade în sudul Munteniei

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi mai vin ceva averse în Carpaţii Meridionali, în Carpaţii de Curbura, dar şi în Oltenia şi în Muntenia.

În rest avem o zi destul de însorită. Vântul bate cu putere pe partea sud-estică, iar maximele pornesc de la 24 de grade în Bucovina şi ajung la 34 de grade în sudul Munteniei.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici continuă vremea frumoasă. Temperaturile scad faţă de ieri, când s-au înregistra 36 de grade în Bărăgan. Astăzi vor fi cel mult 33 de grade, dar vântul o să sufle destul de tare şi va atinge viteze 70 Km/h.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei atmosfera se menţine însorită toată ziua. Vântul are intensificări susţinute şi în această zonă. Vor fi rafale de 50...70 Km/h. Vestea bună este că scăpăm de canicula şi maximele nu mai trec de 31 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina ieri a plouat destul de mult. Au fost căderi de grindină şi vijelii. Astăzi se îndreaptă vremea şi o să avem o zi plăcută, cu maxime de la 24, la 27 de grade. La noapte temperaturile coboară până la 11...12 grade.

Citește și
iarna, ger romania
ANM a emis o nouă prognoză. Cât mai ține gerul în România. Temperaturile minime vor coborî până la -19 grade Celsius

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme frumoasă, câţiva nori şi până la 27...28 de grade la orele amiezii. E puţin probabil să plouă.

Nici în vestul ţării nu prea sunt semne de ploaie. Avem o zi însorită, cu vânt domol, temperaturi suportabile şi cel mult 30 de grade în Banat.

În Transilvania mai apar câteva averse, în special în zonele montane şi asta se întâmplă după orele amiezii. Maximele se opresc pe la 27 de grade, iar la noapte în depresiuni se răceşte simţitor. Vor fi DOAR 6 grade la Miercurea Ciuc.

În Oltenia o să plouă şi astăzi, mai ales în nordul provinciei, pe unde se pot acumula 25 de litri de apă pe metru pătrat. După prânz se vor înregistra în jur de 31...32 de grade.

Şi în sud apar ceva averse, destul de consistente în dealurile Munteniei. Vântul bate cu putere în estul acestei provincii, iar cele mai ridicate temperaturi din ţara vor fi în Lunca Dunării. Pe aici se ating 34 de grade şi se mai resimte puţin disconfortul termic.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti scăpăm de caniculă şi maxima se opreşte la 33 de grade. Vântul rămâne destul de insistent, iar spre seară se înnorează şi e posibil să plouă. Urmează o noapte plăcută, cu 18 grade în centru şi 15 grade la periferie.

Vremea la Munte

 

La munte mai vin ceva averse, în special în a doua parte a zilei în Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Se mai pot acumula 25 de litri de apă pe metru pătrat. În rest găsim vreme frumoasă şi temperaturi comparabile cu cele de ieri.

Vremea la Mare

 

Pe litoral se face destul de cald şi maximele ajung pe la 32 de grade. Vedem câţiva nori la începutul zilei, apoi se înseninează treptat. Vântul bate cu putere şi atinge viteze de 70 Km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
ANM a emis o nouă prognoză. Cât mai ține gerul în România. Temperaturile minime vor coborî până la -19 grade Celsius
ANM a emis o nouă prognoză. Cât mai ține gerul în România. Temperaturile minime vor coborî până la -19 grade Celsius

Vremea va fi deosebit de rece până în jurul datei de 15 ianuarie, cu ger în unele zone ale ţării, ninsori, ceaţă şi depuneri de chiciură, iar temperaturile minime vor coborî până la -19 grade Celsius, potrivit prognozei săptămânale emise de ANM.

România, sub alertă de ninsori și ger. Opt mașini au rămas înzăpezite la Constanța. Harta zonelor afectate și prognoza ANM
România, sub alertă de ninsori și ger. Opt mașini au rămas înzăpezite la Constanța. Harta zonelor afectate și prognoza ANM

România trece printr-un episod de iarnă autentic, mai multe atenționări de vreme severă fiind emise de meteorologi. Temperaturile vor scădea brusc în următoarele zile și vor fi ninsori abundente.

Vremea azi, 11 ianuarie. Va fi ger în toată țara. Temperaturile ajung și la - 9 grade. Zonele unde va ninge
Vremea azi, 11 ianuarie. Va fi ger în toată țara. Temperaturile ajung și la - 9 grade. Zonele unde va ninge

Duminică se face foarte frig în toată țara. Atmosfera se menține închisă și o să ningă în multe zone.

Recomandări
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Iranul, mesaj de amenințare pentru „delirantul” Trump. La Casa Albă, planul de atac ar fi ajuns deja pe biroul președintelui
Iranul, mesaj de amenințare pentru „delirantul” Trump. La Casa Albă, planul de atac ar fi ajuns deja pe biroul președintelui

În Iran, mii de oameni continuă să conteste în stradă regimul ayatollahilor în ciuda represiunii brutale. Un bilanț neoficial indică peste 200 de morți.