Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 5 septembrie. Temperaturile cresc, dar ploile continuă să apară

Your browser doesn't support HTML5 video.

Marți se încălzeşte şi vremea frumoasă cuprinde aproape toată ţara. O să mai ploua puţin în sud-estul extrem, iar către seară apar câteva ploi slabe la deal şi la munte.

Maximele pornesc de la 21-22 de grade în depresiuni şi ajung la 29-30 de grade în suul României.

În Dobrogea şi Bărăgan vântul bate destul de tare şi atinge viteze de 60 Km/h. În sud-estul extrem mai vin ceva averse în prima parte a zilei. În rest, avem atmosferă însorită. Se face mai cald decât ieri şi maximele se apropie de 30 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim soare, vreme bună şi temperaturi în creştere. Se ating 28-29 de grade, dar vântul rămâne destul de intens şi aici.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina este răcoare la începutul zilei, dar atmosfera devine foarte plăcută după prânz. Temperaturile, mai mari decât ieri, ajung la 27 de grade. În zonele montane, mai pe seară o să picure trecător.

Încălzirea vremii se simte astăzi şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Temperaturile ajung la valori agreabile, de 26-27 de grade. Nu vorbim deloc despre ploi şi nici vântul nu pune probleme.

Şi în ţinuturile vestice găsim condiţii meteo foarte bune: soare, atmosferă plăcută şi 26-27 de grade pe la amiază.

În Transilvania avem o dimineaţă răcoroasă, cu ceaţă în unele zone. Apoi soarele încălzeşte atmosfera şi temperaturile urcă până la 26 de grade în vestul provinciei. În a doua parte a zilei apar câteva reprize de ploaie în zonele de munte.

În Oltenia se îndreaptă vremea. După o zi cu ploi şi temperaturi modeste, astăzi o să avem soare şi o amiază caldă, cu 28-29 de grade în termometre. Vântul însă devine ceva mai activ.

În ţinuturile sudice găsim vreme frumoasă, temperaturi în creştere şi vânt cu intensificări. Se ating 28 de grade, iar mai pe seara apar ceva înnorări în unele zone. Şansele de ploaie sunt însă foarte reduse.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti avem o zi însorită şi mai caldă decât ieri. Maxima ajunge 28 de grade, dar vântul continuă să agite atmosfera şi atinge viteze de 40...45 Km/h. La noapte se înseninează, se domoleşte vântul şi temperatura coboară până la 16 grade.

Vremea azi, la munte

Şi la munte se mai încălzeşte puţin. Spre seară vin câteva ploi slabe în Carpaţii Meridionali şi Orientali. În rest, avem vreme bună şi un vânt mai intens în Carpaţii de Curbura.

Vremea azi, pe litoral

Pe litoral mai apar ceva înnorări şi averse în prima parte zilei. Apoi vântul impraste norii şi ajunge la viteze de 60 km/h. Vor fi 28 de grade pe plajă şi 26 de grade în apa mării.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, miercuri se mai încălzeşte puţin şi maxima ajunge la 29 de grade. Norii apar destul de rar, iar vântul se menţine activ pe parcursul zilei.

Joi se înseninează complet. Se face mai cald decât ar fi normal la început de septembrie: se ating vreo 30 de grade pe la amiază.

Vineri continuă vremea frumoasă, dar se intensifică din nou vântul şi temperaturile scad uşor. Vor fi cel mult 28 de grade.

La munte, miercuri temperaturile continuă să crească şi ajung la valori normale pentru această perioadă. Avem soare, vreme bună şi poate câţiva nori de ploaie în Carpaţii Meridionali.

Joi se face puţin mai cald decât ar fi normal. Rămânem cu vremea frumoasă. Ploile apar cu totul izolat, însă pe văi şi în depresiuni este posibil să se formeze ceață.

Vineri domină atmosfera cu soare. Norii apar în treacăt, dar este puţin probabil să plouă. Temperaturile scad uşor în masivele estice.

Pe litoral, ziua de miercuri ne-aduce vreme caldă, soare, dar şi câţiva nori de ploaie dimineaţa. Vântul rămâne destul de insistent şi bate cu 45...55 Km/h.

Joi se anunţă o zi însorită, cu temperaturi ridicate şi vânt activ. Maximele ajung din nou la 29 de grade.

Vineri se face mai răcoare. Dimineaţa apar ceva înnorări şi condiţii de ploaie. În restul zilei avem soare, vânt cu intensificări trecătoare şi cel mult 25 de grade prin staţiuni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult