Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 26 ianuarie. În ce zone se anunță ploi și ninsori

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de joi ne aduce vreme închisă în sud şi în est, pe unde apar precipitaţii slabe, sub toate formele. La munte ninge slab, iar vântul prinde putere în ţinuturile sudice şi în centru.

Pe seară şi la noapte precipitaţiile se extind treptat, iar maximele pleacă de la 0 grade în zona Moldovei şi ajung la 8 grade pe litoral.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă închisă, cu ploi slabe în unele zone. Se poate forma polei, iar vântul devine cam insistent. Temperaturile mai cresc faţă de miercuri şi ajung la 8 grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei maximele rămân la valori normale şi vor fi cel mult 4 grade. Din când în când picură trecător sau o să cadă lapoviţă şi vor fi condiţii de polei, iar pe seară şi la noapte precipitaţiile se transformă în ninsoare.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, doar pe la munte vedem puţin soarele printre nori. În rest cerul rămâne acoperit şi temperaturile nu trec de 2 grade. După lăsarea serii o să ningă, pe suprafeţe restrânse.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş urmează o zi mai plăcută. Vor fi scurte momente însorite şi maximele ating 4 grade. La noapte cerul se umple de nori şi temperaturile coboară până la minus 4 grade.

În ţinuturile vestice soarele se arata trecător şi temperaturile se menţin la valori normale pentru dată din calendar. Peste noapte se înnorează şi apar câteva ninsori.

În Transilvania avem tot vreme schimbătoare. Pe timpul zilei o să ningă puţin la munte, dar la noapte ninsorile se extind în toate masivele şi se va depune strat de zăpadă, destul de consistent. Vântul are intensificări, iar maximele se opresc la 3 grade.

În Oltenia urmează o zi destul de mohorâtă, cu înnorări persistente, câţiva fulgi de zăpadă şi un vânt destul de nervos. Temperaturile din timpul zilei rămân la valori similare şi pe timpul nopţii, iar după lăsarea serii ninsorile cuprind toată provincia.

În ţinuturile sudice apar precipitaţii slabe, pe suprafeţe restrânse. Vântul, însă, ajunge la 50 de km/h şi se poate forma polei, aşa că mare atenţie dacă plecaţi la drum cu maşina. La noapte precipitaţiile se înteţesc şi se extind în toată regiunea.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti rămânem cu atmosferă închisă. Ziua sunt condiţii de burniţă sau fulguială, iar pe seară şi la noapte o să cadă lapoviţă sau o să plouă şi asta înseamnă risc de polei. Vântul devine tot mai insistent şi temperatura se opreşte la 2 grade atât pe timpul zilei, cât şi peste noapte.

Vremea azi, la munte

La munte se anunţă o zi rece, cu înnorări şi câţiva fulgi de zăpadă în masivele sudice. Mai către seară, ninsorile se extind în Carpaţii Meridionali şi de Curbura, pe unde se poate depune strat de zăpadă, iar vântul prinde putere la altitudini mari.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, vineri, o să plouă destul de mult, poate că o să cadă şi lapoviţă, iar în noaptea de vineri spre sâmbăta precipitaţiile se transformă în ninsoare. Vântul ajunge la viteze de 55 de km/h, iar maxima urcă până la 5 grade.

Cerul rămâne acoperit şi sâmbăta. Continuă să ningă, iar vântul mai are unele porniri dimineaţa. Se mai răceşte şi vor fi cel mult 2 grade.

Duminică o să mai fulguiască puţin, în prima parte a zilei. Vântul se mai domoleşte, dar se face mai frig şi maximă se opreşte la 0 grade.

La munte, vineri, continuă să ningă în Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, pe unde se depune un strat consistent de zăpadă. Şi în rest o să mai vină câţiva fulgi, iar vântul rămâne activ în zona înaltă.

Sâmbăta ninsorile apar îndeosebi în Munţii Banatului, în Meridionali şi în Orientali. Se mai răceşte puţin, iar vântul are intensificări în Carpaţii de Curbură şi pe crestele din Orientali şi din estul Meridionalilor.

Duminică o să mai ningă slab în masivele sudice. Se face mai frig şi vântul mai are unele porniri la altitudini mari.

Puteți vedea AICI harta interactivă a calității aerului din România, în timp real. Nivelul de poluare din zona în care locuiești se află la doar un click distanță. Funcția este disponibilă pe stirileprotv.ro cu ajutorul platformei Airly.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult