Distracţie în zăpadă, în ultimul weekend înainte de Crăciun. Turiștii au luat cu asalt pârtiile din țară

×
Codul embed a fost copiat

La munte a sosit primul val de turiști. A nins, iar pârtiile sunt pregătite. Cu toții își doresc o vacanță cu zăpadă pufoasă, mese festive, dar și cu puțină odihnă.

Unii au dat doar o fugă de câteva zile înainte de sărbători, pe care vor să le petreacă tot acasă, alături de familie.

Zeci de turiști au furat startul și au sosit sâmbătă dimineață în Poiana Brașov.

Unii au ales un sejur mai lung pentru că își petrec și sărbătorile aici. Altora doar le era dor de zăpadă.

Grațiela a venit din Curtea de Argeș împreună cu cinci prietene.

Citește și
Apa
Criza despre care nu vorbește nimeni: Bucureștiul și Ilfovul ar putea rămâne fără apă potabilă, în câțiva ani

Grațiela Baciu, turistă: „Facem oameni de zăpadă, ne facem noi îngerași, așa, în zăpadă ca în copilărie. Bem un ceai. Putem să facem saună.”

La altitudine, în Masivul Postăvaru, termometrele au arătat minus 4 grade Celsius. Stratul de zăpadă măsoară 40 de centimetri la bază, însă în vârf trece de o jumătate de metru.

În hoteluri, puține camere au mai rămas libere. Iar asta doar pentru Crăciun. De Anul Nou totul este ocupat.

Bianca Socol, șef recepție hotel: „În weekend acum avem gradul de ocupare de 100%. De Crăciun 70 - 75%, însă rezervările se fac în continuare. Se bucură în prima parte a zilei de schi, apoi un răsfăț culinar la restaurante, iar pe seară la SPA.”

Turist: „E minunat, învățăm să schiem.”

Pachetul de Crăciun pentru o persoană la un hotel de 4 stele din Poiana Brașov ajunge la aproximativ 2500 de lei, cu 3 nopți de cazare, cină, brunch tradițional, muzică live și acces la SPA.

Și la Rânca, stațiunea montană din Masivul Parâng, turiștii se bucură de zăpadă naturală care pe pârtia principală atinge aproape un metru. În plus, au fost deschise noi pârtii. Acum lungimea totală a acestora fiind de 7,5 kilometri.

Turist: „E frumos, ninge, e și sărbătoarea asta cu Ignatul. E ce trebuie.”

Nicu Mitroiu, administrator domeniul schiabil Rânca: „Am montat un teleschi până sus. L-am prelungit și am făcut o nouă pârtie, pârtia Bradul, de 1,3 km pentru piticii noștri.”

Pe stăduțele din stațiune, utilajele de deszăpezire intervin permanent, mai ales că de acum încolo mii de mașini vor trebui să circule sau să fie parcate.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Agențiile de Turism spun că Guvernul vrea să taie voucherele de vacanță. „Veniturile din turism vor scădea cu 30-40%”
Agențiile de Turism spun că Guvernul vrea să taie voucherele de vacanță. „Veniturile din turism vor scădea cu 30-40%”

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) protestează faţă de ”ordonanţa trenuleţ”, despre despre care afirmă că distruge turismul românesc.

Criza despre care nu vorbește nimeni: Bucureștiul și Ilfovul ar putea rămâne fără apă potabilă, în câțiva ani
Criza despre care nu vorbește nimeni: Bucureștiul și Ilfovul ar putea rămâne fără apă potabilă, în câțiva ani

În anii următori, Bucureștiul și județul Ilfov ar putea înfrunta una dintre cele mai severe crize de apă potabilă din istoria recentă, a avertizat Cristi Pitulice, consultant în mediu și turism, într-un interviu pentru Pro Verde.

Târgul de Crăciun de la Craiova, nominalizat printre cele mai bune destinații de sărbători din Europa | GALERIE FOTO
Târgul de Crăciun de la Craiova, nominalizat printre cele mai bune destinații de sărbători din Europa | GALERIE FOTO

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi ales destinaţia preferată de sărbători pe site-ul partener pentru turism al Comisiei Europene, www.europeanbestdestinations.com.  

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.