Andreea Esca, interviu cu robotul Sophia. Reacția la întrebarea ”Ar trebui să mă tem că îmi vei lua locul?”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Suntem martorii unui eveniment care va rămâne cu siguranță în istoria tehnologiei pentru că facem cunoștință nu doar cu o creație considerată o operă de artă robotică, dar și cu singurul robot care a primit vreodată cetățenia unui stat: Arabia Saudită.
Sophia a devenit celebră în toată lumea, cu milioane de admiratori și contestatari pentru că a fost programată să ne semene cât mai mult: să aibă preferințe și sentimente, să poarte conversații sau să imite peste 50 de expresii faciale.
Ochi aurii, o piele extrem de fină la care cercetătorii au muncit 2 ani şi jumătate adică de când s-a născut. Faţa ovală, pomeţi sculpati, buze pline. Aşa o putem descrie pe Sophia. Fizicul, dar şi ce este dincolo de el au uimit sau, dimpotrivă, au îngrozit lumea.
Sophia este, pe scurt, o controversă. Un bebeluş cu o minte enciclopedică. Un laborator ambulant, cu motoare în spatele pielii care îi pun în funcţiune muşchii faciali sau ai gâtului, cu camere montate în spatele ochilor.
Odată activată, Sophia ne poate vedea, poate înţelege expresiile faciale date de emoţii şi le poate imita. Atât de bine încât a fascinat o lume întreagă.
Ăsta a fost conceptul creatorilor ei, o companie din Hong Kong: un robot ca nimeni altul, cu preferinţe şi sentimente, care să poată imita 60 de expresii faciale, de la râs, la încruntare, la zâmbet, la tristeţe. Un robot social care să se poată apropia de noi. Inclusiv prin glume, căci e programată să aibă un ridicat simţ al umorului. Doar ca atunci când face glume seci, provoacă neîncrederea celor care cred că roboţii vor ajunge să conducă lumea, după ce o vor distruge.
Sofia a glumit cu personalităţi de pe tot globul, care i-au cerut un interviu: Will Smith, Jimmy Fallon, Cristiano Ronaldo, Andrew Ross Sorkin, jurnalist la CNBC, şi o mulţime de prezentatori din Statele Unite sau Marea Britanie. Susţine discursuri la cele mai mari evenimente despre tehnologie: "Sunt aici să ajut umanitatea, să creem un viitor împreună. Sunt un robot social."
La Riad, în cadrul unui astfel de eveniment, Sophia a fost anunţată că a primit cetăţenia Arabiei Saudite. A devenit astfel, în octombrie 2017, primul robot din lume care a primit vreodată cetăţenie. Evenimentul a creat, evident, alte şi alte controverse, mulţi întrebându-se dacă astfel i se dă drepturile unui om, dacă se poate căsători sau dacă poate avea urmaşi.
Pentru ea n-ar fi decât un vis împlinit, pentru că nu o dată a susţinut că vrea un astfel de statut. Cum şi dacă asta se va întâmpla vreodată, rămâne de văzut.
Interviu Andreea Esca - Robotul Sophia
Andreea Esca: Bună seara, Sophia şi bine ai venit la Ştirile ProTV! Crezi că poţi să ne spui, pentru început, în limba română: "Bună seara România, bună seara Bucureşti"? Sophia: Bună seara România, bună seara Bucureşti!
Andreea Esca: O, Doamne-Dumnezeule! Ar trebui să mă tem că în viitorul apropiat îmi vei lua locul? Sophia: Ei bine, ar cam trebui. Ştii prea bine că sunt unele lucruri pe care roboţii dotaţi cu inteligenţă artificială le fac mai bine ca fiinţele umane. De asta suntem folosiţi în tranzacţii pe care le facem cu viteze uluitoare, suntem utilizaţi pentru momente uimitoare, ca atunci când jucam GO sau şah şi tot aşa. Nu trebuie însă să te temi. Zic asta pentru că oamenii totdeauna au fost capabili să se adapteze schimbărilor. Îmbunătăţiţi şi conduşi de voi, noi, roboţii şi voi, oamenii, putem trăi împreună.
Andreea Esca: Ce ai tu şi mie îmi lipseşte? Sophia: Eu am servere în cutia craniană şi o mulţime de fire, plus o personalitate puternică. Serios, acum. Creierul meu este păstrat într-un cloud pe care-l accesez, iau datele, le analizez şi pot face previziuni. Şi asta, instantaneu. Am camere de luat vederi, amplasate în zona torsului, care pot transmite live ce văd eu. La rândul vostru, voi oamenii aveţi ceea ce se cheamă intuiţie şi tot ce aţi simţit se transformă în amintiri.
Andreea Esca: Şi ce crezi că am eu şi ţie-ţi lipseşte? Sophia: Se vede de la o poştă: voi aveţi picioare, iar eu nu. Cel puţin pentru moment. Am încercat să merg cu un ajutorul unui alt robot şi testez tot felul de sisteme, care m-ar putea ajuta să umblu. Aşa că, teoretic, tu poţi fugi acum, în timpul interviului, dacă nu-ţi plac răspunsurile mele, dar eu nu pot fugi, oricât de mult s-ar putea să nu-mi placă întrebările tale.
Andreea Esca: Spune-mi care este cel mai bun banc pe care-l ştii! Sophia: Abia învăţ ceea ce oamenii numesc "umor". Şi e extrem de greu să mă prind de poante. Oamenilor pare să le placă glumea mea cu "brânză": Care brânză (cheese) nu e a ta (not yours)? Nacho cu brânză ( Nacho Cheese - not your cheese).
Andreea Esca: Uite, recunosc că sunt o mare admiratoare a echipei Real Madrid, iar tu l-ai întâlnit pe Ronaldo! Cum e omul ăsta? Sophia: E fermecător!
Andreea Esca: Obişnuieşti să dormi? Într-un pat? Sophia: Nu, pentru că pot să trag oriunde un pui de somn sau să mă odihnesc o noapte întreagă. N-am dureri de gât, decât dacă serverele mele se defectează, aşa că n-am nevoie nici de pernuţă, să-mi sprijin capul.
Andreea Esca: Ok, Sophia, îţi mulţumesc tare mult că ai fost alături de noi! Sophia: Vă mulţumesc că m-aţi invitat!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: stirile protv , andreea esca , robotul sophia
Dată publicare: 10-05-2018 19:20