Profesor de astrofizică: Vom detecta viață extraterestră în câțiva ani

Planete
Shutterstock

Omenirea va detecta viață extraterestră în anii următori, este de părere un reputat astronom britanic, potrivit Daily Mail.

Profesorul Sasha Hinkley, profesor de astrofizică la Universitatea din Exter, spune că devine „din ce în ce mai probabil” ca semne care să indice viață extraterestră să fie descoperite în timpul vieții sale.

Acesta mai spune că dispozitive precum puternicul telescop spațial James Webb, în valoare de 10 miliarde de dolari, sunt pe punctul de a identifica „biosemnături” - atmosfere de pe exoplanete, cu gaze (precum oxigenul) emise de ființe vii, care ar putea indica forme de viață.

„Ca să fiu clar, detectarea vieții pe o altă planetă nu va însemna neapărat că există o civilizație extraterestră pe o altă planetă și nici că suntem pe cale să avem o formă de comunicare cu astfel de forme de viață', a adăugat el într-un articol publicat în The Spectator.

„Dovezile descoperirii vieții vor fi probabil găsite prin observarea dezechilibrelor în raporturile speciilor chimice (ozon și dioxid de carbon, de exemplu), care altfel nu ar exista în mod natural fără o eventuală formă de activitate biologică care să conducă la acest dezechilibru”, a adăugat el.

Citește și
antibiotice
Studiu: Utilizarea agresivă a antibioticelor poate favoriza anxietatea şi tulburările de dispoziţie

În galaxia noastră sunt 100 de milioane de lumi capabile să găzduiască viață extraterestră, conform unei predicții „conservatoare” a NASA.

Iar agenția spațială susține că vom putea găsi acele forme de viață în următorii 20 de ani - cu șanse mari să fie în afara sistemului nostru solar.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Studiu: Utilizarea agresivă a antibioticelor poate favoriza anxietatea şi tulburările de dispoziţie
Studiu: Utilizarea agresivă a antibioticelor poate favoriza anxietatea şi tulburările de dispoziţie

Antibioticele sunt esenţiale în tratamentul infecţiilor bacteriene, însă folosirea lor excesivă poate avea efecte care depăşesc sfera bolilor infecţioase.

O misterioasă „bară de fier” descoperită în spațiu ar putea dezvălui viitorul Pământului
O misterioasă „bară de fier” descoperită în spațiu ar putea dezvălui viitorul Pământului

Oamenii de știință au descoperit în spațiu un nor mare de atomi de fier, în formă de bară, care ar putea oferi indicii despre viitorul Pământului.  

Studiu: Corpul are un sistem propriu de a opri inflamaţia din organism
Studiu: Corpul are un sistem propriu de a opri inflamaţia din organism

Inflamaţia este o reacţie esenţială de apărare a organismului, dar atunci când persistă pe termen lung poate contribui la apariţia unor boli grave.

Recomandări
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.