Pământul ar urma să fie lovit în următoarele ore de o furtună geomagnetică. Ce spun oamenii de știință
Potrivit oamenilor de știință, o pată solară enormă a erupt spontan, iar erupția a generat un nor masiv de plasmă, cunoscut în termeni științifici sub numele de ejecție de masă coronală (CME). Acest nor de plasmă se îndreaptă în direcția Pământului, au informat experții de la Space Weather Prediction Center.
Viteza de deplasare a plasmei solare este de peste 650.000 de mile pe oră și se așteaptă să ajungă pe Pământ miercuri.
În mod normal, această lovitură nu ar declanșa o furtună geomagnetică. Dar pentru că va ajunge atât de aproape de echinocțiul de toamnă - care a avut loc duminică - NOAA a prognozat o furtună minoră de nivel G1, cea mai slabă și mai comună categorie de furtuni geomagnetice.
Printre efectele acestei furtuni geomgnetice ar fi fluctuațiile rețelelor electrice, care ar putea întâmpina o serie de probleme în următoarele ore, precum și efecte minore asupra operațiunilor sateliților și apariția unor aurore boreale la latintudini mai joase decât în mod normal.
Nu în ultimul rând, furtuna ar putea afecta și viața pe Terra, dar din fericire nu dramatic. Printre efecte se numără și posibilele perturbări ale rutelor păsărilor migratoare, în anumite zone ale Pământului.