Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O echipă de opt elevi români a obținut premiul al doilea la concursul NASA Space Settlement din SUA

Proiectul unei staţii spaţiale, propus de o echipă de elevi români, a obţinut locul doi la concursul NASA Space Settlement din SUA, potrivit unui comunicat al sponsorilor acestora transmis, luni, Agerpres.

Proiectul "Zgriptor" a fost propus de o echipă de opt elevi de la Colegiul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Colegiul Naţional "Victor Babeş". Elevii au fost susţinuţi printr-o sponsorizare de 13.000 de euro. În competiţie au fost înscrise peste 4.500 de proiecte din 19 ţări.

O parte dintre elevi sunt şi membri ai echipei Romspace, care a lansat recent în spaţiu primul satelit românesc.

"Zgriptor" reprezintă o staţie spaţială în întregimea sa, de la structurile de bază la calculele pentru plasarea sa în orbită, nevoile locuitorilor, sistemele de reciclare a resurselor utilizate, reciclarea deşeurilor, modelul economic şi de guvernare.

Ce își propune proiectul

Scopul final al proiectului este să folosească resursele disponibile pentru a crea o aşezare autonomă într-o orbită Aldrin-Cycler, între Pământ şi Marte. Elevii au reuşit să proiecteze o staţie spaţială care are capacitate de a găzdui 10.000 de persoane pentru o perioadă lungă de timp.

Citește și
Romanca
Românca selectată de NASA în programul privind simularea vieții pe Marte. Când vor ajunge primii oameni pe Planeta Roșie

Proiectul îşi propune să stimuleze inovaţia în domeniile ingineriei spaţiale şi aerospaţiale.

Concursul NASA Space Settlement este o competiţie anuală pentru elevi din clasele VI-XII, sponsorizată de Centrul de Cercetare Ames al NASA şi Societatea Spaţială Naţională. Competiţia este deschisă elevilor cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani din orice ţară a lumii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult