Simona Halep, umilită de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis. Patrick Mouratoglou: ”Am fost extrem de şocat”
Patrick Mouratoglou, care o antrena pe Simona Halep în momentul în care fostul lider WTA a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă, consideră că există un dublu standard în ceea ce priveşte felul în care au fost tratate cazurile Simona Halep şi Jannik Sinner.
El a precizat că ar trebui ca regulile să fie la fel pentru toţi şi că ITIA a procedat corect în cazul lui Sinner, nedezvăluind de la început ce se întâmpla. În schimb, la Halep totul a fost în văzul lumii.
“Cazul subliniază marea lipsă de transparenţă din tenis şi cred că dăunează sportului nostru”, a subliniat Mouratoglou într-un mesaj postat pe Linkedin.
“Când am auzit marţi despre situaţia lui Jannik Sinner, am fost extrem de şocat. După ce a avut de suferit Simona Halep, cum a putut să iasă atât de diferit? Nu am de gând să spun că este vinovat de ceva. Evident că nu. Faptul care trebuie subliniat este că există un dublu standard - că doi jucători aflaţi în aceeaşi situaţie sunt trataţi în mod opus - şi acest lucru este greşit. Regulile ar trebui să se aplice tuturor.
În cazul unui sportiv care a fost testat pozitiv la o rată mai mare decât cea minimă a substanţei, ITIA a decis să facă totul public. Pentru un alt jucător, a păstrat secretul. De ce? Nu are absolut niciun sens.
Cred că modul în care ITIA a gestionat cazul lui Jannik este cel corect pentru că, până când nu i se dovedeşte vinovăţia sau nevinovăţia, nu cred că ar trebui să fie făcut public. Pentru că, la urma urmei, răul este făcut şi este foarte greu să îţi revii după aceea”, a notat antrenorul.
Jannik Sinner, exonerat de o companie privată angajată de ITI, nu de un tribunal sportiv“Dacă Jannik nu a făcut nimic, nu ar trebui să fie făcut public. Acest lucru contribuie la o mare lipsă de transparenţă şi de tratament egal. Fie că este vorba de un bărbat sau de o femeie, cazurile ar trebui să fie tratate la fel. Cred că acesta este un lucru cu care toată lumea este de acord, cu atât mai mult într-o chestiune atât de importantă”, a adăugat el.
Un alt lucru şocant este că au scris că Jannik a făcut apel la un tribunal, iar suspendarea sa a fost în cele din urmă ridicată datorită faptului că acel „tribunal” a decis în favoarea sa, subliniază Mouratoglou.
“Ei bine, NU este un tribunal. Practic, este doar o companie privată angajată de ITIA. Adevăratul tribunal este TAS, cel la care a mers Simona Halep, cel care a constatat că nu era vinovată după o anchetă reală şi un schimb real de opinii. Ceea ce au numit ei tribunal aici este, practic, doar ei şi ei înşişi, făcând testul, luând decizii cu privire la jucător (suspendare sau nu) şi apoi concluzionând cu piesele pe care le au ei. În final, practic l-au suspendat şi i-au ridicat suspendarea la câteva zile distanţă.
Simona a fost suspendată provizoriu, i s-a refuzat apelul luni de zile, apoi suspendată din nou, iar în final a putut merge la TAS pentru a fi declarată nevinovată. Totul în public încă de la început.
În general, cazul subliniază marea lipsă de transparenţă din tenis şi cred că dăunează sportului nostru într-un mod semnificativ, dar dăunează şi jucătorilor profesionişti de tenis care au fost victimele acestui tratament incorect”, a menţionat antrenorul.
ITIA a ținut ascunse suspiciunile de dopaj ale liderului mondial Jannik SinnerNumărul 1 mondial, Jannik Sinner, a fost depistat pozitiv de două ori la o substanţă interzisă în martie, în timpul turneului de la Indian Wells, dar a fost exonerat, marţi, de un tribunal independent (ITIA).
Nevinovăţia italianului a fost dovedită deoarece substanţa a intrat în corpul său în urma contaminării de către un membru al echipei medicale. ITIA a declarat că Sinner nu a avut nicio vină sau neglijenţă pentru două încălcări ale regulilor antidoping în cadrul Programului Anti-Doping în tenis (TADP), după ce a fost depistat pozitiv de două ori pentru clostebol în luna martie. La Indian Wells, Sinner a ajuns în semifinale, câştigând 400 de puncte şi aproximativ 300.000 de euro. Întreaga situaţia a devenit publică în această săptămână.
Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat - un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii - la US Open din acel an.
Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiţi parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potenţial dopaj. Halep, care a negat cu tărie acuzaţiile care i s-au adus, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în martie 2024, că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni, perioadă pe care o ispăşise deja şi care expirase în 6 iulie 2023. În cazul lui Halep, toţi paşii au fost publici.
Sursa: News.ro
Etichete: simona halep , soc , patrick mouratoglou , dublu standard , Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA)
Dată publicare: 23-08-2024 08:21