Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lewis Hamilton, infectat cu noul coronavirus. Pilotul va rata Marele Premiu din weekend

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a fost testat pozitiv la COVID-19 şi nu va putea participa la Marele Premiu de Formula 1 de la Sakhir (Bahrain), programat în acest weekend.

Hamilton "s-a trezit luni dimineaţă cu simptome uşoare şi a fost informat în acelaşi moment că unul dintre contacţii săi înaintea sosirii în Bahrain (săptămâna trecută - n.red) a fost testat pozitiv. Lewis a făcut aşadar un test care s-a dovedit pozitiv. Rezultatul a fost apoi confirmat de un alt test", precizează Mercedes într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Echipa germană subliniază, totodată, că britanicul fusese testat de trei ori pe parcursul săptămânii trecute, ultima oară duminică după-amiză, rezultatul fiind de fiecare dată negativ.

În vârstă de 35 ani, Lewis Hamilton a câştigat duminică Marele Premiu al Bahrainului, obţinând a 11-a victorie din acest sezon şi a 95-a din cariera sa.

Hamilton, de șapte ori campion mondial

 

Citește și
Lewis Hamilton
Lewis Hamilton a câștigat al șaptelea titlu mondial în Formula 1 și a egalat recordul lui Michael Schumacher

Britanicul are deja asigurat al şaptelea său titlu de campion mondial, graţie căruia a egalat recordul deţinut de legendarul pilot german Michael Schumacher.

Mercedes precizează, totodată, că Hamilton se află acum în izolare, conform directivelor sanitare locale, iar numele înlocuitorul său pentru cursa din 6 decembrie urmează să fie anunţat cât mai rapid.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult