Finala Conference League: Antrenorul Fiorentinei, extrem de dezamăgit după al doilea eşec consecutiv în ultimul act

62453294
Getty

Vincenzo Italiano, antrenorul Fiorentinei, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea cu Olympiakos din finala Conference League, că este extrem de dezamăgit de pierderea unei finale europene pentru a doua oară consecutiv.  

„Este dezamăgitor pentru a doua oară. Este dezamăgitor pentru că din nou am avut multe situaţii de a marca goluri, dar băieţii au făcut tot ce au putut. Nu cred că am meritat să pierdem acest meci. Este o mare dezamăgire pentru mine”, a spus Italiano, în vârstă de 46 de ani.

Echipa greacă Olympiakos Pireu a învins miercuri seara, la Atena, scor 1-0 după prelungiri, formaţia italiană AC Fiorentina, în finala Conference League. Este primul trofeu european intercluburi din istoria fotbalului elen.

Golul a venit în minutul 116, când Hezze a centrat excelent, iar El Kaabi, care nu reuşise nimic până atunci, a înscris cu capul. S-a cerut însă arbitraj VAR pentru o presupusă poziţie de ofsaid a marocanului, dar golul a fost validat şi El Kaabi a ajuns la 16 reuşite în această campanie europeană. Ikone a fost blocat în ultimul moment, în faţa porţii grecilor, în minutul 120+1, şi meciul s-a încheiat cu victoria la limită a echipei Olympiakos, care aduce primul trofeu continental intercluburi pentru fotbalul din Grecia. Antrenorul echipei viola, Vincenzo Italiano, se află la a treia finală consecutivă pierdută cu AC Fiorentina.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
Selecționerul Pochettino spune că Statele Unite pot câștiga Cupa Mondială. România s-ar fi putut afla în grupa americanilor
Selecționerul Pochettino spune că Statele Unite pot câștiga Cupa Mondială. România s-ar fi putut afla în grupa americanilor

Mauricio Pochettino este ambiţios. Selecţionerul echipei naţionale a Statelor Unite le-a cerut vineri jucătorilor săi să joace „fără presiuni” în perspectiva Cupei Mondiale, organizată în comun cu Mexic şi Canada (11 iunie – 19 iulie).

Mircea Lucescu va pleca de la națională, iar în locul său ar putea veni Gheorghe Hagi
Mircea Lucescu va pleca de la națională, iar în locul său ar putea veni Gheorghe Hagi

Naționala României s-a izbit de zidul turc la Istanbul și visul american s-a spulberat. Am ratat al șaptelea Mondial consecutiv, așa că va fi schimbat antrenorul. 

Naționala de fotbal, după ratarea calificării: „Avem nevoie de voi să ne ridicăm și să facem România fericită”
Naționala de fotbal, după ratarea calificării: „Avem nevoie de voi să ne ridicăm și să facem România fericită”

Echipa naţională de fotbal le-a transmis, vineri, un mesaj suporterilor tricolori, în care precizează că are “o datorie morală uriaşă” faţă de toţi fanii.

Recomandări
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile

Procurorii militari vor verifica în detaliu toate telefoanele ridicate vineri de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Printre ele s-ar afla și cel al doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia
Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia

Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să declanşeze dispozitivul, transmite AFP.

Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece
Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece

A fost o atmosferă mohorâtă întreaga zi în mai bine de jumătate de țară, inclusiv în București, unde a plouat în reprize.