O realitate revoltătoare. România este campioană mondială la autostrăzi doar pe hârtie

×
Publicitate

România este campioană mondială la proiectat autostrăzi, doar pe hârtie. 

Este o realitate revoltătoare de care ne izbim zilnic și pe care a văzut-o vineri și ministrul Transporturilor, care a vrut să afle care este situația loturilor din Mureș și Alba.

Stadiile lucrărilor l-au nemulțumit, însă constructorii vorbesc despre întârzieri din cauza birocrației și despre datorii de zeci de milioane de lei către prestatorii de servicii.

Ajuns în Mureș, ministrul Transporturilor s-a întâlnit cu reprezentanții firmelor de construcții care se ocupă de lucrările pe cele două loturi de autostrada din județ. Anul trecut, în luna martie, au fost dați în folosință primii 14 kilometri, între localitățile Ungheni și Iernut. Dar pentru că această bucată să fie legată de cea din Câmpia Turzii, trebuie finalizați alți 33 de kilometri de drum.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: "Suntem campioni mondiali pe autostrăzi proiectați pe hârtie, dar nerealizați. Ce facem? Mai avem o autostradă muzeu, mai deschidem un muzeu în aer liber, ce facem?"

Citește și
Oameni din întreaga lume au stins sâmbătă seară luminile, timp de o oră, pentru a marca „Ora Pământului”
Oameni din întreaga lume au stins sâmbătă seară luminile, timp de o oră, pentru a marca „Ora Pământului”

Pe unul dintre șantiere, lucrările sunt realizate în proporție de 85 la sută. Pe celălalt vorbim despre doar 30 la sută. Motivul ar fi neplata prestatorilor de servicii, spune ministrul. Dar constructorii dau vina pe întârzierile apărute din cauza birocrației.

Horpos Alexandru, reprezentant firmă de construcții: "Avem 7 cereri de faliment. Am creat niște datorii enorme 37 de milioane de ron."

Andrea Stănică, reprezentant firmă: "Din aprilie banii nu au mai ajuns la noi. În lipsa plății, am suspendat lucrările."

Crina Moldoveanu, reprezentant firmă: "Noi avem de încasat în jur de 1 milion de lei."

Tronsonul Brașov-Târgu Mureș a fost scos din planurile inițiale ale autostrăzii, fiind înlocuit de autostrada Sebeș-Turda, aflată în execuție. Așa că ministrul a mers și în Alba pentru a discuta și cu cei care lucrează acolo.

Lucian Bode, ministru Transporturilor: "Estimările privind încadrearea termenul de finalizare arată recepția obiectivului trimestrul 2, 2020, Sebeș Turda lotul 2, stadiul fizic 61,65%, plătiți 51,59%. Sunt probleme cricitice identificate."

Autostrada Transilvania ar trebui să facă legătura între București și ieșirea spre Ungaria prin Vama Borș. Potrivit proiectului, are o lungime de 438 de kilometri. Însă doar o treime este dată în folosință.

Articol recomandat de sport.ro
Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Citește și...
Oameni din întreaga lume au stins sâmbătă seară luminile, timp de o oră, pentru a marca „Ora Pământului”
Oameni din întreaga lume au stins sâmbătă seară luminile, timp de o oră, pentru a marca „Ora Pământului”

Oameni din întreaga lume au stins sâmbătă seară luminile, timp de o oră, pentru a marca „Ora Pământului”, cel mai mare eveniment dedicat mediului.

Târg caritabil în Iași, dedicat animalelor fără stăpân. Cu banii strânși vor fi cumpărate hrană și tratamente medicale
Târg caritabil în Iași, dedicat animalelor fără stăpân. Cu banii strânși vor fi cumpărate hrană și tratamente medicale

La Iași, oamenii au ocazia să facă o faptă bună în aceste zile, la un târg dedicat animalelor fără stăpân. Pot cumpăra jucării, bijuterii, haine sau ornamente pentru Paște, făcute manual.

Mecanicul unui tren privat de călători Galați-Suceava și-a dat seama că a fost direcționat pe o linie greșită. Ce a urmat
Mecanicul unui tren privat de călători Galați-Suceava și-a dat seama că a fost direcționat pe o linie greșită. Ce a urmat

Poliţiştii din Galaţi au deschis un dosar penal după ce un tren InterRegio care circula pe ruta Galaţi-Suceava a fost direcţionat în mod eronat pe un alt fir de circulaţie, din gara Barboşi Călători. 

Recomandări
Expert: ”Trump tot spune că iranienii sunt disperați. Eu cred că el este disperat după un acord care să nu-l arate umilit”
Expert: ”Trump tot spune că iranienii sunt disperați. Eu cred că el este disperat după un acord care să nu-l arate umilit”

Statele Unite au adus în Golf mii de soldați și una dintre cele mai moderne ambarcațiuni amfibii din marina americană. USS Tripoli a ajuns în Marea Arabiei cu 2.500 de pușcași marini la bord.

Ciclonul Deborah a făcut prăpăd în mai multe județe. A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară
Ciclonul Deborah a făcut prăpăd în mai multe județe. A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară

A plouat în 48 de ore cât în două luni de primăvară, spun meteorologii. Ciclonul mediteranean, care a străbătut țara noastră în acest weekend, a provocat și stricăciuni.

Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat
Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia.