Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Leguma pe care fermierii o vând cu 0,7 lei/kg, iar în supermarketuri ajunge la 8 lei/kg. ”Lasă, că tu vinzi cu tonele”

O familie de legumicultori din Galați a stârnit un val de revoltă printre fermieri, după ce a spus că vinde castraveți cu 1 leu/kg, care ajung apoi în retail cu 8 lei/kg. Un fermier a spus că e norocos la 1 leu, pentru că lui i se oferă 70 de bani/kg.  

Legumicultorii români se arată nemulțumiți de cum merge piața anul acesta și de prețurile derizorii pe care le primesc de la marile lanțuri de magazine, scrie Agrointel.

Astfel, o familie de legumicultori din Matca, Galați, s-a plâns pe rețelele sociale că e nevoită să vândă castraveții cu 1 leu/kg în piața din comună, iar marfa ajunge apoi pe rafturile unui lanț de supermarketuri din zonă cu 7 lei/kg.

Postarea a stârnit rapid revoltă printre ceilalți mici fermieri, unul dintre aceștia transmițându-le celor din Galați că se pot considera norocoși cu leul primit pentru un kilogram de castraveți, din moment ce lui supermarketurile nu-i oferă mai mult de 0,7 lei/kg.

”Lasă, că tu vinzi cu tonele”

Mai mult, supermarketurile din București vând și cu 8 lei kilogramul de castraveți, deci și de peste 10 ori mai scump decât i s-a dat lui.

Citește și
fermier, agricultura
O nouă taxă pentru micii fermieri români. De la 1 iulie vor fi impozitați pentru transportul propriilor produse la piață

Interesantă este și reacția românilor, care au luat partea multinaționalelor și au dat vina tot pe fermieri. ”Lasă, că tu vinzi cu tonele, noi cumpărăm cu kilogramul. Nu sunt de acord cu diferența de preț, dar nu e vina mea. Vinde la kil și vin și iau”, a transmis un comentator.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult