Controale la cursurile la seral. 90% dintre elevi chiulesc, iar inspectorii pregătesc măsuri

×
Publicitate

Cursurile la seral, gândite ca a doua șansă pentru cei care vor să-și finalizeze studiile, se fac doar pe hârtie.

În peste 90% dintre cazuri, elevii nu au fost găsiți la ore. Este rezultatul unui control recent. Situația e aceeași în toată țara, spun autoritățile, așa că Ministerul Educației are de gând să schimbe legislația.

Elevii sunt majoritatea adulți, lucrează, însă trebuie să respecte aceleași reguli ca cei care urmează cursuri la zi.

În județul Timiș învață la seral peste 2.400 de elevi, în 18 școli. Totuşi, la un control, au fost găsiți la cursuri nici 200. La 33 de ani, Cristina Căpitanu este elevă la un liceu tehnologic din Timișoara. Spune că e dificil să se împartă între locul de muncă şi cursuri, chiar dacă se țin după ora 16.

Cristina Căpitanu - elevă: „Sunt și schimburi, și copiii, că trebuie luat de la after, de multe ori trebuie să vin aici, trebuie să apelez la cineva să îmi ia copilul. Anunțăm de fiecare dată că nu putem ajunge de multe ori, dar ne place pentru că vrem să avansăm”

Citește și
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

La liceul unde învaţă Cristina, inspectorii au găsit doar zece elevi din cei 250.

Zaraza Abrudan - directorul Liceului Tehnologic IC Brătianu: „Lor li se pun absențe , dar sunt situații în care ei ne anunță. Nu e normal ca el să lucreze după amiază sau să fie plecat într-o delegație și tu să îl pui absent.”

Cea mai mare prezență a fost la un liceu din Lugoj - 35%. Aici, profesorii au vorbit cu angajatorii, în speranța îi vor încuraja pe elevi să vină la ore.

Cosmin Gheorghe - directorul Liceului Tehnologic Valeriu Braniște Lugoj: „Acești agenți economici ar putea să motiveze angajatul pentru a frecventa cursurile. Credem că este un câștig suplimentar și pentru agentul economic dacă angajatul său finalizează studiile”

Soluții s-au găsit și la o școală din Iași.

Dolores Voinea, directorul Colegiului Ioan C. Ştefănescu din Iași: „Le-am cerut adeverinţe şi program de lucru, şi ne-am adaptat în primul şi primul rând orarul. pauzele le-am scurtat, ca să nu terminăm prea târziu. Şi am văzut ca prezenţa la oră a crescut "

În Timiş, clasele de seral au fost reduse în ultimii ani de la 115 la 71.

Aura Danielescu - Inspector Școlar General ISJ Timiș: „Poate conștientizăm că ei sunt în câmpul muncii, sunt adulți, au familii, poate reușim să facem prezența obligatorie doar procentual, un procent de 20%, iar restul timpului să aibă posibilitatea să participe fie la cursuri pe platforme, fie la cursuri online”

Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educației:Poate că e momentul să facem niște reglaje în procesul educațional pentru elevii de la seral”.

Dacă au 80 de absențe nemotivate, elevii pot fi exmatriculați.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 

Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean este în drum spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.