Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât a primit ajutor de la stat o femeie din Craiova victimă a violenței domestice. ”A trăit în teamă”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, luni, că un nou voucher a fost emis pentru o femeie, victimă a violenţei domestice. Deşi avea un ordin de protecţie, agresorul l-a încălcat în mod repetat.

Suma de 10.000 de lei va ajunge la femeie pentru cheltuieli urgente.

”Victimele prind curaj, asta este vestea bună a zilei de astăzi. Un nou voucher va ajunge la o victimă a unor infracţiuni de violenţă domestică, lipsire de libertate în mod ilegal şi trafic de persoane. E una din femeile din România care a trăit în teamă”, anunţă, luni, ministrul Justiţiei.

Alina Gorghiu a precizat că, deşi femeia a beneficiat de un ordin de protecţie, agresorul a decis să-l încalce în mod repetat.

”Siguranţa tuturor victimelor violenţei domestice şi a violenţei de orice fel este prioritară pentru mine şi acordăm victimelor infracţiunilor o sumă de bani relevantă din banii confiscaţi de la infractor. Astăzi, acest voucher este în cuantum de 10.000 lei. Sigur, nu înseamnă prea mult pentru ceea ce a păţit victima, dar pentru nevoile unei victime care are multe cheltuieli urgente, este ceea ce trebuie. Un sprijin”, a mai declarat Gorghiu.

Citește și
ordin de protectie
Cum funcționează un ordin de protecție în România. Au fost emise trei decizii pentru amenințări, toate în Botoșani
Victimele infracțiunile pot primi maxim 18.500 lei

Potrivit acesteia, este vorba despre o muncă de echipă - Ministerul Justiţiei, alături de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Hunedoara şi din Craiova, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Centru Regional Craiova, care este în acelaşi timp şi unitatea emitentă a voucher-ului.

”Mecanismul pus la punct de Ministerul Justiţiei prin care victimele infracţiunilor pot primi maxim suma de 18.500 lei din banii pe care îi recuperăm de la infractor. Repet, acest lucru pentru acoperirea nevoilor urgente funcţionează. Apelaţi la acest mecanism, vă stăm la dispoziţie”, a mai transmis ministrul Justiţiei.

Primul voucher a fost emis, în luna august, la Iaşi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult