Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cazul bebelușilor născuți la Maternitatea Giulești, depistați cu stafilococ auriu. 11 angajați, purtători ai infecţiei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Unii dintre angajaţii Maternităţii Giuleşti au fost depistaţi cu stafilococ. Afirmaţia vine de la ministrul Sănătăţii care spune ca bebeluşii care au ajuns la Grigore Alexandrescu au luat bacteria din spital.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că în cazul în care, în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică, se va confirma infecția cu stafilococ auriu, se poate suspenda temporar activitatea secției de nou-născuți de la Maternitatea Giulești.

Controlul și raportul rezultat în urma acestuia vor fi finalizate joi seara, a precizat Sorina Pintea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, 11 angajați ai Maternității Giulești (Spitalul Panait Sârbu) au fost depistați ca fiind purtători ai infecției cu stafilococ auriu, în urma controlului.

Ministerul Sănătății a recomandat limitarea internărilor și reinstruirea personalului referitor la respectarea procedurilor de curățenie

Inspectorii sanitari din Direcția de sănătate publică București efectuează în această perioadă un control în maternitățile publice și private din București, informează Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

"Sunt verificate condițiile igienico-sanitare, respectarea protocoalelor de sterilizare, dezinfecție, instruirea personalului medical privind respectarea regulilor de igienă a mâinilor și a Precauțiunilor Universale și de Contact, precum și respectarea circuitelor pentru pacienți. Controlul inspectorilor sanitari se va extinde în toate maternitățile din țară."

"În această perioadă, Spitalul Clinic de Urgenta 'Grigore Alexandrescu' a semnalat Direcției de Sănătate Publică București (DSPMB) depistarea unor pacienți copii cu infecții stafilococice născuți în Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sirbu'. DSPMB a dispus efectuarea unei verificări în Spitalul Clinic de Urgență 'Grigore Alexandrescu' și a constatat că, începând cu data de 24.10.2018 și până în prezent au fost internați 15 pacienți, copii proveniți de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu', din care 12 copii confirmați cu stafilococ auriu MRSA. Pentru alți 2 copii se așteaptă rezultatele de laborator, iar unul dintre copii nu a fost confirmat cu MRSA", se arată în comunicatul MS.

Dintre aceștia, în prezent se mai află internați 8 copii la Spitalul Grigore Alexandrescu, potrivit Ministerului Sănătății.

"În acest context, în Spitalul Grigore Alexandrescu au fost instituite o serie de măsuri, precum izolarea pacienților conform 'precauțiunilor de contact', supravegherea cazurilor la transferul pe secții pentru aplicarea în continuare a precauțiilor de contact, respectarea Ghidului spitalului privind recomandările referitoare la aplicarea precauțiilor de contact, a protocolului privind igiena mâinilor și purtarea echipamentului de protecție și a protocolului privind dezinfecția, monitorizarea cazurilor, informarea imediată a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București privind eventuale noi cazuri. Totodată, membrii echipei DSPMB s-au deplasat pentru verificări și la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu' și au solicitat conducerii spitalului un punct de vedere referitor la situația semnalată", se arată în comunicat.

Potrivit Ministerului Sănătății, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu' a anunțat inspectorii sanitari că, pentru limitarea focarelor, au fost luate mai multe măsuri:

- Reinstruirea personalului medico-sanitar (medici, asistente, infirmiere) referitor la respectarea procedurilor de curățenie, dezinfecție și dezinfecție terminală

- Limitarea internărilor în Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu' pentru o perioadă de 14 zile – 14.11-28.11.2018 – pentru a se efectua după externarea pacientelor lucrări etapizate pentru curățenie, dezinfecție și dezinfecție terminală a tuturor spațiilor din Pavilionul A – Obstetrică-Ginecologie 1, Neonatologie, ATI, Bloc Operator, Sala Nașteri

- Reinstruirea personalului cu privire la Igiena mâinilor conform procedurilor interne și protocoalelor existente și Precauțiunilor Universale și de Contact

- Implicarea șefilor de secție și a asistentelor șefe în prevenirea și combaterea IAAM conform legislației curente

- S-au recoltat exudate nazale de la un numar de 49 persoane din secția de neonatologie (din totalul de 55 persoane) ; pentru 38 de persoane s-au obținut rezultatele probelor recoltate, care au relevat că 11 sunt purtători de Stafilococ Auriu MRSA, restul de 27 fiind negativi. Urmează a fi recoltate și de la celelalte persoane.

- Rezultatul exudatelor nazale au fost înaintate către secția de neonatologie prin adresa 10997/12.11.2018 cu recomandarea conform ghidurilor internaționale privind decolonizarea purtătorilor.

- Numărul copiilor infectaţi cu stafilococul auriu creşte de la o zi la alta. Medicii au confirmat până acum 13 cazuri. În acest timp, se desfăşoară o anchetă a Direcţiei de Sănătate Publică.

Un bebeluș, născut pe data de 17 noiembrie la Maternitatea Giulești din Capitală, a ajuns miercuri la Spitalul Grigore Alexandrescu infectat cu stafilococ. Bebelușul este internat la secția de pediatrie, fiind diagnosticat cu Staffilococie cutanată.

Testele sunt în lucru pentru confirmarea tulpinei. Este al 13-lea bebeluș infectat cu stafilococ, născut în ultimele săptămâni la Maternitatea Giulești, care se prezintă ulterior și este diagnosticat cu infecția la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Alți doi bebeluși s-au prezentat la Spitalul Grigore Alexandrescu în cursul zilei de joi. Sunt suspecți de infecție, dar se așteaptă rezultatele analizelor.

Toţi bebeluşii s-au născut la maternitatea Giuleşti în lunile octombrie şi noiembrie. Reprezentanţii spitalului spun însă că la externare copiii erau clinic sănătoşi. Mai mult, susţin că din infromatiile pe care le au copiii au fost dus la spital după mai bine de 10 zile de le externare şi prin urmare nu aveau cum să ia bacteria din spital.

Ministerul Sănătăţii a cerut ca toate maternităţile din Bucureşti să fie verificate şi a trimis Corpul de Control şi Direcţia de Sănătate Publică. Ancheta este în desfăşurare.

Este foarte importanat să se stabilieasca dacă infecţia este din spital, pentru că, spun medicii infecţionişti, în astfel de situaţii este mai greu de tratat.

Stafilocolul se tratează cu antibiotice, iar acestea trebuie administrate înainte ca infecţia să ajungă în sânge. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult