România nu are un protocol pentru pacienții în fază terminală. Avem proceduri învechite și incomplete, spun doctorii

Aceștia consideră că un pacient în faza terminală are dreptul la ceea ce alte legislații fac referire, la un sfârșit decent. Se întâmplă în țări ca Franța, Belgia, Olanda, Scoția și chiar Statele Unite.

În România, tratamentul pacienților critici este cuprins într-un ordin de ministru emis în 2009, iar modificările aduse ulterior nu sunt suficiente. Medicii recunosc faptul că nu avem legislație pentru situațiile în care nu mai există soluții terapeutice.

Iar dacă un pacient aflat în fază terminală intră în stop cardiorespirator, trebuie resuscitat chiar dacă el sau familia nu își doresc acest lucru.

În urmă cu 5 ani, susțin medicii, s-a încercat modificarea protocoalelor și adaptarea lor cu legislația internațională.

Citește și

Cine este „Doamna cu coasa”, doctorița acuzată că alegea ce pacienți „trebuie să moară”. Detalii șocante din anchetă

Profesorul Sanda Maria Copotoiu de la Târgu Mureș a făcut parte din comisia de etică a societății europene de ATI și spune că în vestul Europei lucrurile sunt bine puse la punct.

Sanda Maria Copotoiu: ”Au existat proiecte de lege, știu, au existat lucrări de licență la drept cu proiect de lege pentru sfârșitul vieții. Lucrările au fost aplaudate și s-au oprit acolo. După anul 2019, s-a încercat amendarea acestui ordin, adică ameliorarea anumitor prevederi. Au fost decapitate, sufocate în fașă. Suntem într-o societate care îi privește pe medici cu suspiciune. Și că este posibil ca, din cauza aceasta, să se considere că societatea noastră n-ar fi pregătită. În general, estul Europei este prea puțin pregătit pentru a aborda moartea ca un proces, o privește ca pe un eveniment”.

Fost membru al Comitetului Științific al Societății Franceze de Anestezie și Terapie Intensivă, profesorul Dan Longrois vorbește de o legislație bine pusă la punct în Franța.

Legea Leonetti a introdus situația în care pacientul, familia sau medicii pot decide că îngrijirea pacientului nu mai este rezonabilă și că se poate hotărî oprirea îngrijirii sau chiar însoțirea pacientului pentru ultimele clipe, când i se va administra o sedare și medicamente împotriva durerii pentru a-i permite o moarte demnă. Dar cu protocol clar.

Prof. Dr. Dan Longrois, specialist în terapie intensivă: ”Când acești pacienți sunt într-o stare foarte gravă, în zilele astea care preced faza terminală, o echipă de doctori specialiști din alte servicii de terapie intensivă sunt invitați să schițeze și să înscrie în dosarul medical o strategie de limitare a escaladei terapeutice. Familia este consultată, decizia este colectivă. A prelungi în mod disperat… Nu este niciodată inutil să te lupți ca pacientul să rămână în viață, însă este o atitudine de disperare din care nimeni nu beneficiază. Nici pacientul, nici familia, nici care se ocupă de acești pacienți. Și atunci soluția care ni se pare onorabilă și umană este într-adevăr ca fiecare țară să aibă proceduri pentru fazele terminale ale bolilor”.

La fel de bine pusă la punct este legislația și peste ocean. Medicii români care profesează acolo vorbesc de protocoale nu doar la nivel de spital, ci pentru fiecare secție în parte. Iar acestea sunt adaptate permanent. Daiana Voiculescu este profesor asociat la un spital din New York.

Daiana Voiculescu: ”Aceste documente sunt adaptate de noi la firul ierbii. În spate e un dosar mare albastru, este dosarul meu de protocol al sectiei pe care o conduc. Ne întâlnim lunar, discutăm și adaptăm aceste protocoale. În asemenea situații se sesizează departamentul de risc management, care se întrunește, efectuează o analiză a cauzei. Există o comisie specială, formată din medici din diverse departamente, aceștia analizează ce s-a întâmplat”.

În toate protocoalele altor țări, familia este parte principală în proces, iar decizia este luată spre binele pacientului, indiferent că se vorbește de prelungirea vieții sau dimpotrivă.