OMS: Măştile din pânză rămân la fel de eficiente

62159631

Măştile din pânză sunt în continuare la fel de eficiente, chiar şi în faţa noilor mutaţii ale coronavirusului, deoarece modul de transmitere este acelaşi, a transmis vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

"Măştile din pânză, nechirurgicale, pot fi folosite de toate persoanele cu vârsta sub 60 de ani care nu au probleme speciale de sănătate", a spus directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove.

"În zonele unde virusul circulă, trebuie purtate măşti atunci când oamenii sunt înghesuiţi şi devine imposibil să stai la cel puţin un metru distanţă unul de celălalt, precum şi în camere cu ventilaţie slabă sau prost aerisite", a adăugat ea într-o conferinţă de presă.

Germania şi Austria au impus portul măştilor medicale (chirugicale sau FFP2) în magazine şi mijloace de transport.

La rândul său, guvernul francez a cerut să nu mai fie utilizate unele măşti textile printre care cele făcute acasă, considerând că nu filtrează suficient în faţa apariţiei noilor mutaţii ale coronavirusului.

Citește și
Studiu: Strategia timpurie de schimbare a tratamentului oncologic poate crește șansele de vindecare
Studiu: Strategia timpurie de schimbare a tratamentului oncologic poate crește șansele de vindecare

"Ţările sunt libere să ia măsurile pe care le consideră necesare", a continuat Maria Van Kerkhove.

Or, chiar şi cu mutaţii care pot fi mai contagioase, "nu avem nicio indicaţie sugerând că modul de transmitere s-ar fi schimbat", a subliniat directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS.

Este motivul pentru care, a explicat ea, în ce priveşte recomandările în vigoare, "nu intenţionăm să le modificăm în stadiul actual".

 

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Studiu: Strategia timpurie de schimbare a tratamentului oncologic poate crește șansele de vindecare
Studiu: Strategia timpurie de schimbare a tratamentului oncologic poate crește șansele de vindecare

Strategia de schimbare timpurie a tratamentului oncologic ar putea influenţa şansele de vindecare. 

Ce se întâmplă în corpul tău când iei medicamente după data de expirare. Explicația medicilor
Ce se întâmplă în corpul tău când iei medicamente după data de expirare. Explicația medicilor

Ar trebui să eviți administrarea medicamentelor expirate, deoarece pot deveni toxice, pot conține bacterii sau pot fi mai puțin eficiente. 

Ce este FOMO și de ce ne face să ne simțim mereu „în urmă”. Legătura cu dependența de social media
Ce este FOMO și de ce ne face să ne simțim mereu „în urmă”. Legătura cu dependența de social media

Ai senzația că toți ceilalți fac lucruri mai interesante, avansează mai repede sau trăiesc mai intens decât tine? Sentimentul acesta are un nume și este tot mai des întâlnit. FOMO ne poate face să ne simțim permanent în urmă.

Recomandări
Analist: “Există riscul ca România să sufere pierderi de teritoriu. Se poate întâmpla chiar în acest an”
Analist: “Există riscul ca România să sufere pierderi de teritoriu. Se poate întâmpla chiar în acest an”

România este astăzi un stat atât de slăbit, încât există riscul să nu facă față unei intensificări a presiunilor externe și, din această cauză, să sufere pierderi teritoriale, în viitorul imediat.

Guvernul Bolojan anunță că din toamnă începe reducerea cheltuielilor din universități. Sporul de doctorat, înjumătățit
Guvernul Bolojan anunță că din toamnă începe reducerea cheltuielilor din universități. Sporul de doctorat, înjumătățit

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți seară, că reducerea cheltuielilor din universități va fi aplicată din toamna acestui an și a precizat că sporul acordat pentru titlul de doctor nu este o practică întâlnită în vestul Europei.

Zelenski dezvăluie pentru prima dată buncărele secrete din Kiev unde a coordonat contraofensiva Ucrainei. VIDEO
Zelenski dezvăluie pentru prima dată buncărele secrete din Kiev unde a coordonat contraofensiva Ucrainei. VIDEO

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a publicat marți, pentru prima dată de la începutul războiului, un video dintr-un vast complex de buncăre sub Kiev, de unde a fost coordonată contraofensiva ucraineană.