Niciun copil confirmat cu Covid-19 nu a ajuns la ATI. Cum îi instruiesc medicii pe elevi
Your browser doesn't support HTML5 video.
Din fericire, însă, datele arată că atât cei mici, cât şi adolescenţii nu sunt grav afectaţi de Sars-Cov-2. Până acum, în România, niciun copil confirmat cu Covid-19 nu a ajuns într-o secţie de terapie intesivă. Chiar şi aşa, părinţii şi profesorii trebuie să-i ajute să înţeleagă prin ce trec. În sprijinul lor, au venit şi medicii.
Noelle are 4 ani şi a înţeles că dacă îşi spală bine palmele cu apă şi săpun timp de 20 de secunde, coronavirusul nu se va atinge de ea.
Iuliana, clasa a 2-a: „Este un virus care ne îmbolnăveşte şi noi trebuie să stăm în siguranţă. Dacă ne îmbolnăveşte, trebuie să stăm ori în izolare, ori în carantină”.
Iată, aşadar, că mulţi copii au înţeles cât de periculos este acest coronavirus şi ce trebuie să facă pentru a nu se îmbolnăvi. Restricţiile impuse de autorităţi par să fie mai mult o problemă a adulţilor.
Dr. Mihai Craiu: „Copiii îşi doresc atât de mult să se întoarcă la ceea ce era normal pentru ei, încât vor complia la nişte reguli simple. Noi, părinţii, ne gândim că o să fie foarte greu, dar eu cred că o vor face. Copiii nu cred în teoria conspiraţiei, vor să fie împreună. Şi vor înţelege că pentru a fi împreună, trebuie două lucruri: să nu fim bolnavi şi să respectăm nişte reguli”.
Iar aceste norme pot fi transmise şi însuşite mult mai uşor sub formă de jocuri, s-au gândit medicii de la Spitalul Militar din Capitală. Ei au făcut şi un film educativ.
Filmuleţ: „Haideti să punem la cale un plan de atac prin care să câştigăm lupta împotriva acestui monstru. Putem contribui cu toţii să restabilim ordinea pe planeta în care trăim şi să avem grija celor din jurul nostru”.
Dr. Miriana Cizmaru, medic rezident, secția de boli infecţioase, Spitalul Militar București: „Copiii trebuie să ştie că sănătatea lor e importantă şi noi am ales variantă mai fun a lucrurilor şi cred că va fi mai uşor de înţeles pentru ei”.
Specialiştii ne reamintesc şi că implicarea copiilor în luarea deciziilor înseamnă succes garantat.
Psiholog: „Știm ce bine ştiu să se conformeze când văd beneficiul. Sunt copii care, prin structura lor, sunt puţin mai rebeli, cărora le place să negocieze sau să fie, cumva, cooptaţi în stabilirea regulilor, să-şi dea acordul. E o provocare, dar sunt şi soluţii. Mai degrabă pentru noi, adulţii, e provocarea mai grea”.
Cel mai bine înţeleg fenomenul elevii de liceu.
Elev: „Încercam să nu răspândim virusul, pentru că dacă n-o să venim la şcoală, examenul nostru o să fie practic distrus”.
Elev: „Nu pot să zic că nu mi-e frică de asta, însă purtând masca o să mă protejez”. Reporter: „Ce ai aici, la poşetă?” Elev: „Este igienizarea mea”.
Datele strânse până acum arată că cei mici nu sunt mai sensibili la noul tip de coronavirus decât adulţii. Din contră, spun specialiştii, care subliniază fapul că până acum, în România, niciunul dintre copiii diagnosticaţi cu Sars-Cov-2 nu a avut nevoie de ingirjiri medicale într-o secţie de terapie intensivă. În acest moment, în spitale sunt în jur de 100 de copii.
În România, mai puţin de 10% dintre cei infectaţi cu noul coronavirus au până-n 18 ani.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: medici , coronavirus , scoala , elevi , adolescent , terapie intensiva
Dată publicare: 14-09-2020 18:20