Medic: Ţigările electronice pot provoca pneumonie chimică. Pe termen lung - risc de infarct şi AVC

Tigari electronice
Inquam Photos / Octav Ganea

Ţigările electronice pot provoca pneumonie chimică, cunoscută cu denumirea de EVALI, şi pot prezenta pe termen lung risc foarte mare de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, a subliniat, luni, medicul pneumolog Beatrice Mahler.

"Sunt substanţe chimice încălzite la temperaturi foarte mari. Aceste temperaturi permit ca substanţa chimică din cartuşul respectiv să se transforme într-un vapor foarte fin care pătrunde foarte uşor nu doar în aparatul respirator, ci trece dincolo de alveole şi ajunge în sânge. Ajuns în sânge, produsul respectiv acţionează ca orice poluant, poluanţi pe care îi evităm în aerul pe care îl respirăm în mod normal şi produc leziuni diferite. Dacă este să vorbim despre leziunile acute, vorbim despre afectare pulmonară acută, chiar sub formă de pneumonie, o pneumonie chimică monitorizată la acest moment la nivel internaţional, care este extrem de severă şi care poate să determine inclusiv internarea în spital a persoanei respective şi suport respirator", a declarat medicul pentru Agerpres.

Beatrice Mahler a adăugat că studiile iniţiale publicate de curând indică faptul că pe termen lung sunt riscuri foarte mari de infarct miocardic sau de accident vascular cerebral, întrucât substanţele chimice declanşează la nivelul plăcilor de aterom existente în vase coagularea.

"Dacă vorbim despre efectele pe termen lung, aici lucrurile încă sunt sub atentă observare, pentru că nu avem încă suficient timp ca să tragem concluzii, dar studiile iniţiale care s-au publicate de curând indică faptul că sunt riscuri foarte mari de accident coronarian, adică de infarct miocardic, sau accident vascular cerebral, pentru că aceste substanţe chimice declanşează la nivelul plăcilor de aterom existente în vase coagularea. Or, de aici până la infarct este doar un pas. Acest lucru nu era cunoscut. Este nevoie de studii suplimentare, însă este un semnal de alarmă extrem de serios pe care datele ştiinţifice încep să le pună în evidenţă", a explicat Mahler.

Ea a spus că ţigările electronice dau dependenţă şi a precizat că nu există însă tratament pentru această dependenţă.

Citește și
pacienti spital
APCR critică decizia de neplată a primei zile de concediu medical. „Este pâinea pe o săptămână”

"Dau dependenţă şi nu este vorba despre dependenţa de nicotină, care din fericire are un tratament, cel puţin în acest moment. (...) Aici vorbim despre dependenţă de gust, de gest. O dependenţă care nu doar că duce pacientul într-o zonă în care îl face să consume mai mult dovedit clinic decât dacă ar fuma ţigară clasică. Cantitatea de ţigări electronice pe care ajunge să o consume o persoană este mult mai mare. Pe de altă parte, nu există un tratament medicamentos sau medical pentru a trata dependenţa de aceste ţigări electronice. Lucrul acesta mi se pare extrem de grav, pentru că se recomandă un produs aparent non-nociv, avem teste şi studii care evidenţiază că el are efect asupra sănătăţii, nu doar pe termen lung, ci şi pe termen scurt iar noi nu avem o modalitate medicală de a interveni şi a ajuta persoanele care vor să renunţe la această dependenţă decât consilierea psihologică", a arătat medicul pneumolog.

Beatrice Mahler a mai spus că sunt tineri care vin la Institutul "Marius Nasta" cu probleme provocate de ţigări electronice, dar de cele mai multe ori simptomatologia poate fi confundată cu o interferenţă respiratorie, întrucât tuşesc, pot să strănute sau să aibă fenomene acute.

Potrivit medicului, cei care vapează cantităţi mari pot avea inclusiv tulburări digestive.

"Pot avea inclusiv tulburări digestive în cazul în care cantitatea de produse vapate este foarte mare. Este nevoie de o anamneză extrem de atentă şi de o sinceritate pe care, de cele mai multe ori tineri, adolescenţii evită să o aibă în faţa părinţilor, pentru că, din păcate, ei ascund acest obicei de părinţii lor şi atunci este foarte dificil să ajungi la un diagnostic pus în camera de gardă. În cazurile severe da şi în momentul în care doar medicul rămâne cu pacientul, şansele ca diagnosticul să fie pus sunt mari", a evidenţiat medicul Beatrice Mahler.

În opinia sa, modul în care sunt prezentate ţigările electronice şi accesibilitatea le face tentante pentru tânăra generaţie şi chiar pentru copii cu vârste de 12 - 13 ani.

"Ţigările electronice sunt prezentate, din păcate, de producător ca o variantă 'sănătoasă', reţineţi ghilimele, sau ca o alternativă la ţigara clasică. Din păcate, această prezentare le face să fie accesate, pe de o parte, de cei care doresc să renunţe la ţigara clasică, în speranţa că vor reuşi acest lucru iar modalitatea în care sunt prezentate dispozitivele electronice, culoarea acestora, forma - care este diferită -, dar şi accesibilitatea extrem de crescută a produselor le face extrem de tentante pentru tânăra generaţie, pentru adolescenţi - de la cele mai mici vârste, pentru că ei în jurul vârstei de 12 - 13 ani deja sunt tentaţi să guste sau să încerce astfel de produse.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Citește și...
APCR critică decizia de neplată a primei zile de concediu medical. „Este pâinea pe o săptămână”
APCR critică decizia de neplată a primei zile de concediu medical. „Este pâinea pe o săptămână”

APCR susţine că decizia Guvernului de a nu mai plăti prima zi de concediu medical „loveşte nediferenţiat şi nedrept" în pacienţii oncologici, în cei cu boli cronice grave şi pacienţii incluşi în programele naţionale de sănătate.

Oamenii de știință au creat o pulbere care oprește într-o secundă și cea mai puternică hemoragie
Oamenii de știință au creat o pulbere care oprește într-o secundă și cea mai puternică hemoragie

În urgenţele medicale, hemoragia severă este una dintre situaţiile în care intervenţia rapidă face diferenţa între viaţă şi moarte. O echipă de oameni de știință coreeni a creat o pulbere capabilă să oprească într-o secundă și cea mai puternică hemoragie.

Ministrul Sănătăţii propune gărzi de 12 ore în spitalele de urgenţă pe anumite secții
Ministrul Sănătăţii propune gărzi de 12 ore în spitalele de urgenţă pe anumite secții

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că îşi propune să dea posibilitatea spitalelor de urgenţă ca, pentru anumite secţii, gărzile să fie organizate în 12 ore.

Recomandări
Nicușor Dan după „Coaliția de Voință” de la Paris: Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor fi votate în Parlament
Nicușor Dan după „Coaliția de Voință” de la Paris: Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor fi votate în Parlament

Garanțiile de securitate pentru Ucraina vor include „obligații cu caracter obligatoriu” în cazul unui nou atac armat din partea Rusiei, au decis, marți, la Paris, liderii Uniunii Europene împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ce a declarat Maduro în fața instanței din New York, când i s-a cerut să își confirme identitatea. A fost întrerupt imediat
Ce a declarat Maduro în fața instanței din New York, când i s-a cerut să își confirme identitatea. A fost întrerupt imediat

Serviciile secrete americane l-au prevenit pe Donald Trump că nu opoziția, ci tot membri ai regimului Maduro ar fi singurii capabili să mențină stabilitatea Venezuelei.

Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie
Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie

Numărul românilor care sunt de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu începe să fie mai mare ca al celor care se opun. Cel puțin asta reiese dintr-un sondaj Avangarde făcut la finalul anului trecut.