Fost director OMS: Noul coronavirus a fost subestimat

62125383
Pro TV

Experţii însărcinaţi cu consilierea UE în materie de sănătate au subestimat riscul reprezentat de noul coronavirus în cursul unei reuniuni care a avut loc la 18 februarie, relatează AFP, citat de Agerpres. 

 

Cotidianul spaniol a declarat că a consultat procesul-verbal al unei reuniuni a consiliului consultativ al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC, acronimul în limba engleză), cu sediul în Suedia, unde participanţii au considerat ''puţin crescut'' riscul pentru populaţie şi ''scăzut până la moderat'' pentru sistemele sanitare din UE.

Până în prezent, Europa nu a detectat decât aproximativ 40 de cazuri de coronavirus, majoritatea fiind de la persoane care au venit din Asia. Trei zile mai târziu, a fost detectat un focar în Lombardia, în nordul Italiei, care de atunci a înregistrat peste 32.000 de morţi.

Cu toate acestea, unele ţări au anunţat măsuri în cadrul acestei reuniuni de două zile. Irlanda (1.547 de morţi) a anunţat că a ''declarat urgenţă sanitară şi s-a aprovizionat'' cu echipamente de protecţie personală (PPE) pentru îngrijitori, în timp ce alte ţări au raportat că întâmpină dificultăţi să le procure pe piaţa internaţională.

Citește și
Bani europeni pentru femei ce vor să facă avort în alt stat UE. Doar 7 spitale publice din România fac întreruperi de sarcină
Bani europeni pentru femei ce vor să facă avort în alt stat UE. Doar 7 spitale publice din România fac întreruperi de sarcină

Lipsa EIP a fost grav resimţită în cele mai afectate ţări de pandemie, cum ar fi Spania, care a înregistrat peste 27.700 de decese.

Germania a anunţat în cursul acestei reuniuni că ''a distribuit protocoale de testare PCR în peste 20 de spitale'' şi că a ''efectuat peste 1.000 de teste''. Germania a desfăşurat o politică de testare sistematică, numărul deceselor cauzate de COVID -19 fiind până în prezent de 8.000.

"Virusul a fost subestimat", a declarat pentru El Pais Daniel Lopez, fost director la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Un alt expert, Joan Ramon Villalbi, al Societăţii Spaniole de Sănătate Publică şi administraţie sanitară, a subliniat că istoricul epidemiilor de coronavirus nu sugerează răspândirea pe care a cunoscut-o noul coronavirus.

ECDC este în mod special responsabil pentru a asigura ''detectarea precoce şi o analiză a ameninţărilor emergente pentru UE'' şi ''ajutarea ţărilor UE să se pregătească pentru epidemii''.

 

Articol recomandat de sport.ro
Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“
Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“
Citește și...
Bani europeni pentru femei ce vor să facă avort în alt stat UE. Doar 7 spitale publice din România fac întreruperi de sarcină
Bani europeni pentru femei ce vor să facă avort în alt stat UE. Doar 7 spitale publice din România fac întreruperi de sarcină

Comisia Europeană anunță că statele membre pot folosi bani europeni pentru a sprijini accesul femeilor la servicii medicale legale. 

Medicii arată cea mai mare greșeală a românilor care țin post. Capcanele alimentare care trebuie evitate
Medicii arată cea mai mare greșeală a românilor care țin post. Capcanele alimentare care trebuie evitate

Dr. Anca Hâncu, medic generalist, nutriţionist, doctor în ştiinţe medicale, acreditat european în medicina stilului de viaţă, atrage atenţia că în post multă lume greşeşte că nu mai mănâncă proteină animală, înlocuind-o cu carbohidraţii.

Românii se cred sănătoși, dar trăiesc tot mai bolnavi. Pierd 10 ani de viață sănătoasă față de vest-europeni
Românii se cred sănătoși, dar trăiesc tot mai bolnavi. Pierd 10 ani de viață sănătoasă față de vest-europeni

Românii trăiesc, în medie, doar 59 de ani fără limitări majore date de starea de sănătate - cu 10 ani mai puțini decât majoritarea vest-europenilor. 

Recomandări
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Noi explozii în Tel Aviv, Ierusalim, Doha, Dubai
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Noi explozii în Tel Aviv, Ierusalim, Doha, Dubai

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

”Este oficial. Toți liderii teroriști ai Axei Terorii Iranului au fost eliminați”. Lista prezentată de Armata Israelului
”Este oficial. Toți liderii teroriști ai Axei Terorii Iranului au fost eliminați”. Lista prezentată de Armata Israelului

Irsaelul susține că, în urma atacului care a fost lansat în 28 februarie asupra Iranului, cu ajutorul Statelor Unite, au fost ”eliminați” toți liderii teroriști ai ”Axei Terorii Iranului”.

Coaliția de guvernare finalizează bugetul pe 2026: Ce reprezintă ședința de miercuri
Coaliția de guvernare finalizează bugetul pe 2026: Ce reprezintă ședința de miercuri

Coaliția de guvernare a decis ca miercuri să aibă loc ședința de închidere a bugetului în format complet, pentru finalizarea tuturor capitolelor și adoptarea formei agreate, au anunțat surse politice luni.