Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbaţii români apelează la medicii esteticieni. Schimbările dorite de domnii trecuţi de 40 de ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pungile de sub ochi, cearcănele, "laba găştii", dar şi guşa sau pleoapele lăsate îi aduc tot mai adesea pe bărbaţii români în cabinetele de medicină estetică.

Anul trecut, între 10 şi 15%, dintre pacienţii dornici să scape de riduri au fost domni faţă de acum 10 ani, când numai un client din 30 era bărbat. Procedurile, care presupun injectarea unor amestecturi de substanţe în piele, costa sute de euro.

Pentru fiecare an peste 40, medicul găseşte un defect. Pacientul e pus să se mire, să zâmbească, e tras de pleoape şi la final vine verdictul.

DR. OLTJON COBANI, CHIRURG PLASTICIAN: "La domnul ne trebuie un tratament cu toxina botulinică la nivelul labei de gasca şi frunţii. Punem pacientul să se încrunte ca să vedem unde sunt muşchii, pentru că pot fi situaţi diferit, mai jos sau mai sus".

Costurile pentru toată faţa sunt aceleaşi ca la femei, între 250 şi 500 de euro. O seringă din 6 din această uluitoare colecţie a fost golită, în ultimul an, într-un rând masculin.

Citește și
operatii estetice
Cosmarul prin care a trecut o romanca pentru ca si-a dorit buze mai mari. Tanara acuza esteticianul ca a mutilat-o. FOTO

Acidul hialuronic umple şanţurile adânci din jurul nasului, reconturează obrajii şi bărbia.

DR. GABRIEL MAZILU, CHIRURG PLASTICIAN: "Trebuie păstrate anumite proporţii la bărbaţi. Adică să nu injectăm prea mult în pomeţi, să nu injectăm prea mult în şanţurile nasogeniene şi să capete aspect de faţă ştearsă. Practic, să nu-i feminizam".

Să nu uităm şi efectele secundare.

DR. DANA JIANU, CHIRURG PLASTICIAN: "Avem o problemă cu mascatul vânătăilor. Pentru că într-adevăr nu prea ai ce face dacă nu aplici machiaj. Dar puţin fond de ten nu strică. Adică nu e chiar aşa vizibil nici măcar la un bărbat".

Bărbaţii fac guşa mai repede decât femeile şi sunt tot mai mulţi cei care văd acest fenomen drept un prejudiciu de imagine. Problema are două solutii- cea chirurgicală, mai scumpă şi mai dureroasă, şi lipoliza- adică injectarea unui cocktail de substanţe care topeşte grăsimea. E nevoie de 2-3 şedinţe la distanţă de 3 săptămâni şi sunt folosiţi de fiecare dată câte 3-4 ml. Un mililitru costa în jur de 50 de euro.

Tot cu injectii- în axila- se rezolva şi transpiraţia excesivă. Pentru că suprafaţa este mai mare, e nevoie de o cantitate mai mare de ser. Aşa că în timp ce doamnele plătesc 600 de euro, domnii primesc o chitanţă de 700 de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult