Prima reacție a lui Dragnea după ce procesul său a ajuns la final: ”Sunt complet nevinovat”
"Ce am observat eu - că de o perioadă de timp, nu se mai feresc, adică îşi asumă sau se asumă faptul că sunt decizii politice. Nu se mai vorbeşte de decizii bazate pe probe, care nu există, nu se mai vorbeşte de decizii care trebuie să ţină cont de Constituţie, care trebuie să ţină cont de lege, ci doar de decizii politice", afirmă el, potrivit News.ro.
Dragnea a fost întrebat, marţi, la Adevărul Live, dacă are emoţii pentru pronunţarea sentinţei în dosarul privind Protecţia Copilului Teleorman şi dacă se aşteaptă să se dea pronunţarea la o zi după alegeri.
"Eu nu mai am de mult emoţii şi în primul rând n-am emoţii pentru că sunt complet nevinovat. Ce va decide instanţa om vedea. Sigur că nu poate nimeni să oprească speculaţiile cu aceste coincidenţe... în aceeaşi zi CCR trebuia să judece o speţă constituţională, destul de clară din punctul meu de vedere, şi nu numai, şi ICCJ la fel. Să vedem pe 27 mai", a afirmat Dragnea.
Întrebat dacă nu face o legătură între alegeri şi sentinţa respectivă, el a spus:
"Nu mai e cazul să o fac eu pentru că s-a tot făcut ieri şi o să se facă în zilele următoare. Am văzut pe multe site-uri şi mulţi cunoscători, între ghilimele, sau posesori de informaţii care legau sentinţa de rezultatul votului... Ce am observat eu - că de o perioadă de timp, nu se mai feresc, adică îşi asumă sau se asumă faptul că sunt decizii politice. Nu se mai vorbeşte de decizii bazate pe probe, care nu există, nu se mai vorbeşte de decizii care trebuie să ţină cont de Constituţie, care trebuie să ţină cont de lege, ci doar de decizii politice".
Dragnea a mai spus, răspunzând unei întrebări, că este bucuros că la ICCJ nu au mers toţi cei care voiau să îl susţină.
"Eu în primul rând sunt bucuros că nu au venit toţi cei care vroiau să vină să mă susţină. Era vorba de 10-15.000 de oameni care vroiau să vină acolo şi am făcut... am aflat şi am făcut tot ce a fost posibil să-i rog pe liderii din zonele respective să-i oprească pe oameni să vină pentru că nu vroiam să blocăm zona aia şi nu vroiam să apară incidente. Ceilalţi sunt aceiaşi pe care îi vedem şi la mitinguri, aceiaşi care au făcut mereu presiune şi care sunt preluaţi de anumite site-uri pentru că ceea ce s-a întâmplat, nu numai în cazul meu, şi în alte cazuri, este o presiune fără perdea şi ameninţări la adresa judecătorilor.
Atât la adresa judecătorilor de la Curtea Constituţională, cât şi la adresa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce mi se pare profund nelegal şi acţiuni care au rolul de a influenţa justiţia. Dar, dând la o parte cazul acesta punctual, noi constatăm un nivel de radicalizare şi de divizare a societăţii destul de pronunţat, din păcate. Şi, dacă ar fi să discutăm despre cauze, tot timpul, în orice societate oamenii preiau violenţa limbajului de la vârful politicii", a afirmat Dragnea.
ICCJ amână pentru 27 mai pronunţarea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu, fiind condamnat în primă instanţă la 3 ani şi şase luni de închisoare.
Procesul lui Liviu Dragnea a ajuns la final
Procesul lui Liviu Dragnea a ajuns la final, iar Instanţa Supremă va va pronunța sentința pe data de 27 mai.
Procurorii insistă ca politicianul să fie pedepsit, ba chiar să primească o pedeapsă mai mare decât cea dată de prima instanţă. Asta în timp ce avocaţii politicianului, care a preferat să aştepte veştile la sediul partidului, au cerut achitarea.
Avocaţii lui Liviu Dragnea au încercat până în ultima clipă să obţină amânarea procesului, mai ales că una dintre judecătoarele din completul de cinci urmează să se pensioneze de la 1 iunie.
Pentru dosarul liderului PSD, acest lucru ar fi însemnat reluarea apelului de la zero. Apărarea a cerut inclusiv ca instanţa să aştepte pronunţarea judecătorilor CCR, dar a contestat din nou şi componența primei instanțe care l-a condamnat pe şeful social-democraţilor la trei ani şi jumătate cu executare.
Sursa: Pro TV, News.ro
Dată publicare: 21-05-2019 13:07