Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivarea CCR după ce a respins proiectul privind sancționarea parlamentarilor

Curtea Constituțională precizează de ce a respins introducerea de sancțiuni pentru parlamentari, așa cum ceruse deputatul PSD Eugen Nicolicea.

 

Participarea parlamentarului la şedinţele Camerei din care face parte constituie o îndatorire care ţine de esenţa mandatului, astfel că orice normă regulamentară care afectează modul în care acesta îşi îndeplineşte îndatoririle legale şi constituţionale reprezintă o încălcare a statutului său constituţional, precizează CCR în motivarea deciziei prin care a admis sesizările PNL şi USR referitoare la modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, prin introducerea de sancţiuni, inclusiv suspendarea activităţii, pentru deputaţii indisciplinaţi.

Pe 13 septembrie, Uniunea Salvaţi România anunţa că a depus o contestaţie la CCR cu privire la noul regulament al Camerei, care prevede sancţionarea deputaţilor indisciplinaţi inclusiv prin suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare.

"(...) Curtea apreciază că argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere pronunţată în prealabil de Curte sunt pe deplin aplicabile şi cu privire la dispoziţiile criticate în prezenta cauză. Astfel, de vreme ce îndatoririle parlamentarului se exercită în mod continuu, din momentul la care acesta intră în exerciţiul mandatului, până la data încetării calităţii de deputat sau de senator, legiuitorul, prin reglementările pe care le adoptă, fie că sunt legi, fie regulamente, nu poate împiedica îndeplinirea acestora. Or, aşa cum a statuat Curtea în decizia precizată, participarea la şedinţele Camerei din care face parte deputatul constituie o îndatorire de esenţa mandatului parlamentar, astfel cum rezultă din întregul ansamblu al dispoziţiilor constituţionale care reglementează Parlamentul, astfel că orice normă regulamentară care afectează modul în care acesta îşi îndeplineşte îndatoririle legale şi constituţionale constituie o încălcare a statutului său constituţional", se menţionează în motivarea CCR.

Citește și
CCR, Curtea Constitutionala
CCR a motivat decizia cu privire la completurile de 5 judecători de la Curtea Supremă. DOCUMENT

Curtea adaugă că prevederea în cadrul normei criticate a tezei potrivit căreia sancţiunea disciplinară "nu aduce atingere dreptului de vot în şedinţa de plen" nu este de natură a înlătura efectul neconstituţional al suspendării temporare.

"Îndatoririle deputatului inerente mandatului constituţional nu se reduc la exercitarea dreptului de vot în şedinţele plenului Camerei, iar de vreme ce sancţiunea vizează suspendarea participării deputatului la o parte sau la toate activităţile Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare, este evident că acesta ar fi împiedicat să-şi exercite mandatul, în plenitudinea drepturilor şi îndatoririlor sale", precizează judecătorii constituţionali.

Pe 24 octombrie, Curtea Constituţională a admis parţial sesizările PNL şi USR privind dispoziţiile articolului 243 alineatul (1) litera g) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, constatând că acestea sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut cu privire la aceste dispoziţii introduse prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 47/2018 că împiedicarea deputatului de a participa la şedinţe, pe o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare, constituie o măsură de natură să îl împiedice să îşi realizeze mandatul dat de alegători. Pe de altă parte, CCR a respins, ca neîntemeiată, sesizarea privind dispoziţiile art. 153 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult