Ministrul Finanţelor: Am ignorat că suntem în procedură de deficit excesiv. Nu mai putem ocoli situaţia economică a României

Alexandru Nazare
Agerpres

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat vineri, despre situaţia economică actuală, că noi nu suntem de azi, de ieri, în această situaţie, suntem de 5 ani şi am ignorat faptul că suntem în procedură de deficit excesiv.

„Noi nu suntem de azi, de ieri, în această situaţie, noi suntem de 5 ani şi am ignorat faptul că suntem în procedură de deficit excesiv şi că trebuie să luăm măsuri.

Aceste lucruri s-au acumulat, acest decont s-a acumulat în aceşti ani şi acum suntem în poziţia în care nu mai putem ocoli sau nu mai putem ignora că trebuie să luăm măsuri”, a spus Alexandru Nazare, la Antena 1.

„Dacă am face acest lucru, situaţia economică a României ar fi catastrofală, comparativ cu perioada 2008-2009, când şi atunci nu s-au luat măsuri, am pierdut calificativul de investiţii şi am avut o devalorizare, o depreciere de aproape 20%”, a continuat ministrul.

Potrivit lui Nazare, măsurile de ajustare de atunci au fost violente. „Suntem în acest pericol astăzi şi de aceea acest pericol trebuie prevenit. Şi mai sunt încă alte două pericole pe care trebuie neapărat să le prevenim. Unul, suspendarea fondurilor europene, care este reală şi declanşată şi dacă ea s-ar opera, am pierde cel puţin 5 miliarde de euro, raportat la anul viitor şi nu mă refer la împrumuturi, mă refer doar la fonduri europene, pe care trebuie să îl evităm, după întâlnirea Consiliului Miniştrilor de Finanţe de marţi. Şi al doilea lucru, bineînţeles, deschidem renegociarea PNR-ului, unde încercăm să recuperăm cât mai mult din componenta de împrumut”, a subliniat Nazare.

Citește și
Alexandru Nazare
Ministrul Finanțelor: Datoria publică va depăși 58% din PIB. Suntem de cinci ani în deficit excesiv

El a mai afirmat că, cel mai important, ne menţinem libertatea de decizie economică şi ne menţinem libertatea de a ne finanţa”. Ministrul a menţionat că o vom face cu un cost, e adevărat, pentru că ”o să fie mai greu, o perioadă, un an de zile, un an jumătate”.

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: „Să știți că nu exista alternativa să nu luăm măsuri”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: „Să știți că nu exista alternativa să nu luăm măsuri”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat joi că nu exista alternativă la măsurile luate, pentru că altfel în câteva luni ar fi fost necesare măsuri duble, iar finanțarea ar fi fost blocată pentru 3-4 ani.

 

Ministrul Finanțelor: Datoria publică va depăși 58% din PIB. Suntem de cinci ani în deficit excesiv
Ministrul Finanțelor: Datoria publică va depăși 58% din PIB. Suntem de cinci ani în deficit excesiv

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că cheltuielile din bugetul general consolidat au crescut de la 459 miliarde în 2021 la 831 miliarde în prezent, reprezentând o majorare de 43%.

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare: „Nu se pune problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi salariilor”
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare: „Nu se pune problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi salariilor”

Alexandru Nazare a discutat cu salariaţii din ministerul de resort, în contextul protestelor generate pe fondul planului de măsuri de reducere a deficitului bugetar.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.