Marcel Ciolacu, despre scandalul CCR și Diana Șoșoacă: ”Legislația, din punctul meu de vedere, ar trebui modificată”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ciolacu a declarat pentru Știrile Pro TV că, de fapt, în acest scandal, el este ”marele pierzător”.
Marcel Ciolacu: ”Cred că mai puțin contează punctul meu de vedere. Haideți să așteptăm în primul rând decizia CCR, motivarea la decizie. Și presupun că vor veni cu explicațiile de rigoare. Ce sunt ... risc ca și români, în primul rând, este de declarațiile total antisemite ale doamnei Șoșoacă. Sunt prevăzute în Codul Penal. Sunt două lucruri distincte, decizia CCR-ului pe care o așteptăm cu motivarea, și ieșirile antisemite. Se știe foarte clar că poporul român e un popor tolerant și nu am avut astfel de excese, mai ales în zona politică. E un precedent foarte periculos și părerea mea, instituțiile statului trebuie să-și facă datoria. Nu este o declarație politică, e o instigare la ură.”
De asemenea, președintele Partidului Social Democrat este de părere că legislația ar trebui modificată, deoarece candidații nu au o cale de atac la deciziile Curții Constituționale, unde judecătorii sunt numiți de către partidele politice.
Iulia Petcu, corespondent PRO TV: Au fost foarte multe critici la adresa judecătorilor propuși de PSD și a judecătorului propus de UDMR din cadrul CCR, oameni care au spus - politicieni, colegi de-ai dumneavoastră - care au spus că este o decizie care favorizează PSD, un plan care ar face ca dumneavoastră împreună cu domnul George Simion să ajungeți în turul doi.
Marcel Ciolacu: ”Nu știu de ce nu avem răbdare să așteptăm, totuși , opinia oamenilor prin vot. Asta în primul rând. În al 2-lea rând, legislația, din punctul meu de vedere, ar trebui modificată, pentru că nu este nicio cale de atac al candidatului, indiferent despre cine vorbim. Restul, toți membrii CCR sunt propuși de grupurile parlamentare: și PSD, și PNL, și USR, și UDMR. Toate grupurile parlamentare, parlamentarii, sunt în Parlament prin votul, prin voința poporului. Cred că-i acea legislație și în Statele Unite. Ca să iei să rupi din context, din punctul meu de vedere și al echipei mele, pentru că suntem aproape în campania electorală, cu toții avem consultanți în spatele nostru. Marele pierzător la această decizie-i Marcel Ciolacu.”
Iulia Petcu, corespondent PRO TV: De ce?
Marcel Ciolacu: ”Toată lumea consideră că PSD-ul s-a implicat astfel încât să aibă șanse mai mari să ajungă cu un candidat sau cu alt candidat. Credeți-mă, am multe defecte, dar să-mi fac singur rău ... Nici măcar nu mi-a trecut vreodată prin cap să intervin la un judecător al Curții Constituționale să dea un anumit verdict. Dar, suntem aproape în campanie”.
Sursa: Pro TV
Etichete: marcel ciolacu , PSD , candidati , diana sosoaca
Dată publicare: 07-10-2024 18:10