Klaus Iohannis: ”Mandatul preşedintelui se încheie în momentul în care preşedintele nou ales depune jurământul. Punct!”

Klaus Iohannis
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns, miercuri, la Bruxelles, la acuzațiile privind prelungirea mandatului său până la alegerea unui nou şef al statului.

El a declarat că în Constituţie e precizat clar că mandatul preşedintelui se încheie în momentul în care preşedintele nou ales depune jurământul.

”Am observat în spaţiu public fel şi fel de interpretări. Constituţia noastră, în acest punct, este foarte clară. Şi această situaţie este expres prevăzută în articolul 82 din Constituţie. Deci, nu este cumva o ingerinţă din partea mea în treburile constituţionale, ci este articol de Constituţie. Mandatul preşedintelui se încheie în momentul în care preşedintele nou ales depune jurământul. Punct. Fără niciun fel de posibilitate de interpretare”, a spus preşedintele Iohannis, aflat la Bruxelles.

El a precizat că ”Curtea Constituţională nu i-a prelungit mandatul, cum eronat vehiculează unii politicieni care probabil nu au avut timp să citească articolul din lege, chit că e numai un rând”.

Iohannis: ”Dacă aş pleca, ar trebui să plec prin demisie”

Curtea Constituţională a subliniat că există acest articol şi acesta se aplică. Atât. Deci Curtea Constituţională de fapt a spus: Atenţie! Este lege şi legea se aplică. Asta a spus Curtea Constituţională şi asta fac eu. Eu nici nu pot să plec. Cum să plec, dacă Constituţia îmi spune că trebuie să stau? Nu este o alegere. Dacă aş pleca, ar trebui să plec prin demisie. Or să plec prin demisie, sigur, este posibil şi acest lucru, dar n-aş face-o fără o motivaţie extrem, extrem de solidă, pentru un interes public. Nu pentru interesul unui politician sau alt politician care vrea să se profileze împotriva mea”, a explicat şeful statului.

Citește și
klaus iohannis
Klaus Iohannis, noi detalii despre scandalul anulării alegerilor prezidențiale: ”Influenţa străină a fost găsită ulterior”

”Aş face-o doar, repet, atunci când ar exista un interes public major, care altfel nu se poate rezolva. Deci lucrurile sunt constituţional clare, sunt legal clare, dar evident suntem în campanie electorală după campanie electorală şi mulţi politicieni încearcă să vehiculeze aceste chestiuni în aşa fel încât să pară că ei sunt salvatorii naţiunii şi eu nu”, a mai subliniat Iohannis.

Declarațiile șefului statului vin la scurt timp după ce Uniunea Salvați România i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Președintele Klaus Iohannis: Voi invita partidele la consultări când există o claritate privind persoana propusă premier
Președintele Klaus Iohannis: Voi invita partidele la consultări când există o claritate privind persoana propusă premier

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista o claritate privind persoana care va fi propusă pentru funcţia de premier.

Klaus Iohannis, noi detalii despre scandalul anulării alegerilor prezidențiale: ”Influenţa străină a fost găsită ulterior”
Klaus Iohannis, noi detalii despre scandalul anulării alegerilor prezidențiale: ”Influenţa străină a fost găsită ulterior”

Președintele Klaus Iohannis a oferit, miercuri, noi detalii despre scandalul anulării primului tur al alegerilor prezidențiale, care a avut loc în 24 noiembrie 2024.

USR a plecat de la negocierile cu partidele proeuropene. Cere demisia lui Klaus Iohannis și ale șefilor serviciilor secrete
USR a plecat de la negocierile cu partidele proeuropene. Cere demisia lui Klaus Iohannis și ale șefilor serviciilor secrete

Liderii USR, în frunte cu președintele acestui partid, Elena Lasconi, au plecat, miercuri, de la negocierile politice organizate la Palatul Victoria, pentru formarea unei coaliții în Parlament, care să susțină viitorul Guvern.

Klaus Iohannis a eliberat din funcţie mai mulți magistraţi, printre care și un procuror din cadrul DIICOT
Klaus Iohannis a eliberat din funcţie mai mulți magistraţi, printre care și un procuror din cadrul DIICOT

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a mai multor magistraţi, între care un procuror în cadrul DIICOT şi unul de la Instanţa supremă.

Recomandări
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat

Prima zi din an aduce taxe majorate pentru populație și firme. Vom plăti impozite mai mari pentru locuințe și mașini, în unele cazuri dublu sau chiar triplu.

Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”
Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”

Autoritățile din Elveția sunt în plină anchetă și nu pot vorbi încă despre identitatea victimelor. În bar se aflau foarte mulți tineri.

Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”
Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, că anul 2025 le-a reamintit românilor că adevărata lor forţă ”stă în unitate, în capacitatea de a rămâne împreună chiar şi atunci când drumul este dificil”.