Klaus Iohannis: ”Da, sunt de părere că în Constituţie e nevoie de anumite schimbări”

62216030
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că tema revizuirii Constituţiei este "foarte sensibilă" și că sunt chestiuni care trebuie lămurite în Legea fundamentală, ca de exemplu .. "scenariul alegerilor anticipate".

"Este (revizuirea Constituţiei - n.r.) o temă foarte importantă, foarte sensibilă, dar în acelaşi timp extrem de atractivă pentru tot felul de scenarii şi pentru tot felul de interpretări. Până când nu avem ceva scris, un draft - şi se lucrează în Parlament pentru o comisie specială -, este greu de comentat, dar dacă mă întrebaţi aşa direct: da, sunt chestiuni pe care eu cred că trebuie să le lămurim în Constituţie. Amintiţi-vă că s-a vehiculat scenariul alegerilor anticipate, noţiunea nici nu există în Constituţie. Deci, trebuie să clarificăm cum, cine şi când dizolvă Parlamentul, ce înseamnă alegeri anticipate", a declarat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Şeful statului a spus că sunt câteva chestiuni mai tehnice prevăzute în Constituţie, care în practică nu mai funcţionează.

"O să vă dau un exemplu. Un ministrul interimar poate să stea 45 de zile. Dar dacă criza durează 145 de zile, ce facem? Rămânem fără Guvern, rămânem fără miniştri? Este absurd. Deci, astfel de lucruri care s-au întâmplat şi am tras învăţămintele trebuie să ducă la îmbunătăţiri în textul Constituţiei. Chiar poziţia preşedintelui. Discuţia există de când am scăpat de comunism şi discuţia este: vrem preşedinte ales de popor, cu puteri multe sau vrem preşedinte ales de Parlament, care are o poziţie mai degrabă protocolară. Sunt argumente pro şi contra pentru ambele. Deocamdată situaţia este cea în care suntem: preşedintele este ales direct, are atribuţiile pe care le are", a adăugat Klaus Iohannis.

El a menţionat că acest subiect "nu se va tranşa prin media sau prin televizor sau nici măcar prin reţelele sociale", ci "prin discuţii politice aprofundate între formaţiunile care îi reprezintă pe români în Parlament".

Citește și
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”

"Discuţia, vă spun de pe acum, este una foarte complicată, este una care va duce la foarte multă învolburare în spaţiul public, dacă nu este abordată cu maximă răspundere. Deci, în principiu, da, sunt de părere că în Constituţie e nevoie de anumite schimbări şi da, este nevoie de discuţii aşezate şi cu finalitate îndreptate spre a face statul să funcţioneze mai bine", a mai spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită la Spitalul Clinic Colentina, cu prilejul Zilei Internaţionale a Asistentului Medical.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”

Curg atacuri în valuri, dinspre PSD, către premierul Ilie Bolojan și USR. Sorin Grindeanu și-a luat întăriri din partid și așteaptă rezultatul referendumului intern, privind participarea la guvernare.

Grindeanu: PSD nu are nicio obligație ”față de un premier vremelnic care se victimizează”. Analiză a rămânerii la guvernare
Grindeanu: PSD nu are nicio obligație ”față de un premier vremelnic care se victimizează”. Analiză a rămânerii la guvernare

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că niciun partid serios nu rămâne la guvernare din inerţie şi doar dacă această guvernare produce rezultate pentru cetăţeni. 

Ministrul de Externe: România a activat planurile de evacuare pentru cetățenii din Iran. ”Spațiile aeriene civile, închise”
Ministrul de Externe: România a activat planurile de evacuare pentru cetățenii din Iran. ”Spațiile aeriene civile, închise”

România a activat planurile de asistență consulară și de evacuare pentru cetățenii din Iran încă de la jumătatea lunii ianuarie, iar personalul diplomatic neesențial a fost deja retras, a declarat ministrul de Externe Oana Țoiu pentru Știrile Pro TV.

Recomandări
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Ședință la Guvern privind românii blocați
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Ședință la Guvern privind românii blocați

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Sediul central al Gărzilor Revoluţionare Iraniene a fost distrus. SUA și Israel au anunțat că „au decapitat şarpele”
Sediul central al Gărzilor Revoluţionare Iraniene a fost distrus. SUA și Israel au anunțat că „au decapitat şarpele”

Atacurile americano-israeliene au distrus sediul central al Gărzilor Revoluţionare Iraniene, a anunţat duminică Pentagonul, în timp ce Statele Unite au înregistrat primele victime ale unui război care ameninţă să aprindă întreg Orientul Mijlociu.

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.