Kelemen Hunor, despre sporuri: „Nu te obligă nimeni să lucrezi la stat dacă sunt aşa de multe pericole la fiecare colț”

Kelemen Hunor
Agerpres

Vicepremierul Kelemen Hunor anunță o analiză asupra sporurilor bugetarilor, unele dintre ele aberante. Însă, „nu te obligă nimeni să lucrezi la stat dacă sunt aşa de multe pericole la fiecare colţ” a precizat acesta.

 

Liderul UDMR Kelemen Hunor a comentat sporurile primite de bugetari, anunțând că urmează „o analiză serioasă” asupra acestora, însă nu se așteaptă eliminarea lor în 2021.

„Eu am spus că trebuie să vedem – şi asta a fost decizia coaliţiei – toate sporurile, fiindcă în acest moment, dintre colegii mei, nimeni n-a ştiut câte sporuri există. Am spus să vină ministrul Muncii, doamna Turcan, cu o analiză extrem de serioasă şi extrem de precisă exact într-o lună de zile şi, după aceea, acele sporuri trebuie eliminate, trebuie discutate prin lege”, a declarat Kelemen Hunor, marţi seară, la B1 TV, citat de news.ro.

Referitor la faptul că există persoane care ar putea încerca să justifice şi existenţa unor sporuri de genul celor pentru praf şi pentru munca la calculator, vicepremierul a afirmat: „Nu te obligă nimeni să lucrezi la stat dacă sunt aşa de multe pericole la fiecare colţ când treci dincolo de uşa instituţiei. Nu ai o constrângere, caută un lucru unde condiţiile sunt mai blânde şi unde nu ai astfel de pericole”.

Citește și
guvern
Consens în coaliţie pe noul buget. Tăierile de sporuri ar economisi 3,3 miliarde de lei

Preşedintele UDMR a precizat că sporurile nu vor fi eliminate în 2021, dat fiindcă actuala coaliţie a anunţat că veniturile vor fi îngheţate la nivelul lui decembrie 2020.

„Nu în 2021 vor fi eliminate şi acest lucru trebuie să vă spun, fiindcă noi în decembrie am spus un lucru extrem de preţios şi extrem de clar – salariile, în 2021, vor fi la nivelul anului 2020, luna decembrie. Acest lucru înseamnă că salariul plus sporurile înseamnă venitul lunar pentru fiecare angajat. Dacă noi am spus acest lucru în decembrie, trebuie să fie valabil şi în februarie. Nu putem spune că în februarie vedem un pic altfel şi mai tăiem, fiindcă atunci omul va avea mai puţini bani la sfârşitul lunii decât avea în decembrie”, a precizat Kelemen Hunor.

El a subliniat că este nevoie de „o analiză serioasă”.

 

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Ministrul Muncii: Unde sunt sporuri anapoda, le acordăm într-o sumă fixă sau le eliminăm
Ministrul Muncii: Unde sunt sporuri anapoda, le acordăm într-o sumă fixă sau le eliminăm

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, luni seară, că nu susţine ”o abordare heirupistă” a sporurilor din sistemul public de salarizare, deoarece unele categorii de persoane muncesc foarte mult, iar plata în plus se justifică.

Consens în coaliţie pe noul buget. Tăierile de sporuri ar economisi 3,3 miliarde de lei
Consens în coaliţie pe noul buget. Tăierile de sporuri ar economisi 3,3 miliarde de lei

După discuții aprinse, membrii Guvernului au ajuns la un consens  privind bugetul de stat.

Sporurile bugetarilor, făcute publice de fostul ministru al Muncii. Spor de dronă,
Sporurile bugetarilor, făcute publice de fostul ministru al Muncii. Spor de dronă, "complexitate" şi "încordare psihică"

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, în prezent deputat PNL, a publict pe Facebook un centralizator al sporurilor din sectorul bugetar

Recomandări
Scandalul din coaliție pe acordul UE–Mercosur ajunge în Parlament. Grupul PACE depune o moțiune împotriva Oanei Țoiu
Scandalul din coaliție pe acordul UE–Mercosur ajunge în Parlament. Grupul PACE depune o moțiune împotriva Oanei Țoiu

Parlamentarii din grupul PACE depun moțiune simplă împotriva ministrului Oana Țoiu pentru susținerea Acordului UE-Mercosur.

România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți
România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți

Deși este una dintre țările cu cele mai ridicate rate de proprietate a locuințelor din Uniunea Europeană, România se află pe primul loc la capitolul supraaglomerare.

Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni
Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni

Protestele au continuat și vineri noapte, în Iran. Iar în ciuda faptului că internetul e întrerupt, oamenii reușesc să transmită întregii lumi imaginile șocante pe care le surprind.