Iohannis a contestat la Curtea Constituțională OUG pentru modificarea Legii vânătorii

61984892
Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea OUG nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 din Legea vânătorii.

Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 a fost transmisă de Parlament spre promulgare Președintelui României în data de 28 noiembrie 2018.

Potrivit Administrației Prezidențiale, prin modul în care a fost adoptată, precum și prin conținutul normativ, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine unor norme și principii constituționale.

Astfel, Senatul nu a dezbătut textul și soluțiile adoptate de Camera Deputaților, cu referire la modificările adoptate după votul din plenul acesteia.

”În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituționalitate nesocotește și principiile constituționale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament.” - se arată în sesizarea de neconstituționalitate.

Citește și
AUR a depus un proiect legislativ pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi
AUR a depus un proiect legislativ pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi

De asemenea, în document se arată că Senatul a făcut modificări ale legii ”care se îndepărtează în mod substanțial de voința inițiatorului”.

”Prin admiterea a 4 amendamente, Senatul a modificat O.U.G. nr. 105/2017 și astfel a eliminat posibilitatea proprietarului animalelor de a pășuna pe terenuri agricole în baza unui acord scris al deținătorului de teren pe care se pășunează. Totodată, a modificat art. 13 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, în sensul: detalierii procedurii de constatare a pagubelor, de evaluare a acestora, precum și de stabilire a răspunderii civile; instituirii unui alt moment de la care se calculează termenul de 30 de zile pentru efectuarea plăților, respectiv de la momentul emiterii deciziei de plată; introducerii unui nou alineat la acest articol, ce prevede că modalitatea de acordare a despăgubirilor, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor se va adopta prin hotărâre a Guvernului.

Astfel, amendamentele introduse în Senat se îndepărtează în mod substanțial de voința inițiatorului și reprezintă modificări majore ale conținutului formei inițiale a inițiativei legislative. Mai mult, forma adoptată de Senat conține un articol unic cu 2 puncte, din care cel de-al doilea are 3 subpuncte, în timp ce O.U.G. nr. 105/2017 conține un singur articol.”

Mai multe detalii despre această sesizare găsiți pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
Citește și...
AUR a depus un proiect legislativ pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi
AUR a depus un proiect legislativ pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament iniţiativa legislativă care introduce sistemul de vot în două tururi pentru alegerea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene.

Un deputat PSD îl acuză pe Bolojan că „pune Parlamentul României între paranteze”: „Este dorinţă oarbă de control"
Un deputat PSD îl acuză pe Bolojan că „pune Parlamentul României între paranteze”: „Este dorinţă oarbă de control"

Deputatul PSD Mihai Fifor a susţinut, miercuri, că premierul Ilie Bolojan a pus din nou Parlamentul "între paranteze", adoptând în Guvern două ordonanţe de urgenţă care redesenează administraţia publică şi fixează direcţia economică a ţării.

Premierul Ilie Bolojan: Ordonanţa privind reforma în administraţie a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare
Premierul Ilie Bolojan: Ordonanţa privind reforma în administraţie a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Ordonanţa privind reforma în administraţie a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare.

Recomandări
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă

Pe fondul unui sezon de schi imprevizibil din pricina schimbărilor climatice, România își propune să investească în extinderea și modernizarea domeniilor schiabile. 

Consilier BNR, despre pensiile speciale: E vorba de ieşirea la pensie la o vârstă la care unii se pregătesc să aibă copii
Consilier BNR, despre pensiile speciale: E vorba de ieşirea la pensie la o vârstă la care unii se pregătesc să aibă copii

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, afirmă că pensiile speciale nu vizează doar cuantumul, ci și ieșirea la pensie „la o vârstă când unii abia se pregătesc să aibă copii”.

Plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan. Sindicatele din penitenciare îl acuză de abuz în serviciu
Plângere penală împotriva lui Ilie Bolojan. Sindicatele din penitenciare îl acuză de abuz în serviciu

Sindicatele din penitenciare anunţă, miercuri, că au formulat plângere penală împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan pentru abuz în serviciu.