În România se va înființa ”DNA-ul Pădurilor”. Parlamentul a adoptat proiectul de lege

61999825

Plenul Senatului a adoptat, marţi, în calitate de Cameră legislativă decizională, proiectul de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM) - "DNA-ul Pădurilor". 

 

Proiectul a fost iniţiat de parlamentari USR, PNL, PMP, ALDE şi independenţi și a fost adoptat cu 119 voturi "pentru" şi 11 abţineri.

"Amploarea fenomenului infracţional de mediu şi specificitatea lui impune soluţia unei specializări a persoanelor cu atribuţii de cercetare penală în domeniu şi alocarea de resurse pentru constituirea unei instituţii cu atribuţii clare şi specifice pentru combaterea criminalităţii de mediu. (...) Propunem înfiinţarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, o structură creată pe modelul DNA şi DIICOT, care să preia competenţa de soluţionare a tuturor infracţiunilor de mediu prevăzute în Codul penal şi în legislaţia specială din domeniu", au explicat iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, în cinci ani, pe rolul instanţelor au ajuns doar 3.014 dosare care priveau infracţiuni la regimul silvic şi a fost condamnată o singură persoană juridică, în 2019, "ceea ce indică faptul că probabil au fost cercetate doar dosare care vizau furturile mici de lemne, asta în condiţiile în care statisticile indică 20 de milioane de metri cubi de lemn dispărut fără acte din păduri şi valori ale prejudiciului de sute de milioane de euro anual".

Citește și
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”

Un amendament admis prevede că DIIM va funcţiona cu un număr maxim de 295 de procurori, dar nu mai puţin de 10; cu 290 de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, nu mai puţin 25 de posturi ocupate prin detaşare sau concurs, după caz; 40 de specialişti - nu mai puţin de cinci şi 270 de angajaţi - personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ, dar nu mai puţin de 25 de posturi.

De asemenea, a fost adoptat un amendament care prevede constituirea anuală a unui depozit în valoare de "cel puţin un milion de lei pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor". Fondul va fi la dispoziţia procurorului-şef al DIIM, iar modul de gestionare şi utilizare se va stabili prin ordin al acestuia.

Senatorul USR Mihai Goţiu a declarat, în cadrul dezbaterilor, că se face prea puţin pentru a stopa acest tip de criminalitate, "în care miza sunt sute de milioane, chiar peste un miliard de euro în fiecare an, bani care ajung în buzunarele infractorilor, care nu au niciun scrupul să profite după urma distrugerii mediului, a distrugerii sănătăţii oamenilor, recurgând chiar la crimă împotriva celor care îşi fac datoria şi apără pădurile, apele şi aerul României".

Grupul UDMR s-a abținut de la vot, având în vedere avizul negativ din partea CSM şi al Guvernului, a anunţat senatorul Tanczos Barna, care a acuzat de populism partidele politice care şi-au însuşit acest proiect.

"A decide în Parlament, sub presiunea populismului, împotriva recomandărilor formulate de CSM, cred că ar fi o greşeală. Grupul UDMR din Senat se va abţine, aşa cum s-a abţinut şi grupul UDMR din Camera Deputaţilor. Considerăm că problema poate fi rezolvată prin eficientizarea activităţii Parchetelor, acele specializări ale procurorilor în domeniul protecţiei mediului în lupta împotriva criminalităţii", a susţinut senatorul UDMR.

Liderul grupului senatorilor PSD, Radu Preda, a informat că social-democraţii vor vota acest proiect de lege prin care trebuie să se pună punct transporturilor ilegale şi tăierilor "haotice" de lemn din pădurile României.

"Avem nevoie de un restart al economiei româneşti, pentru că aşa nu se mai poate continua. (...) În această scurtă perioadă de pandemie s-au realizat recorduri de transporturi ilegale şi de tăieri ilegale în pădurile României. Trebuie să punem punct activităţilor care otrăvesc aerul şi apa, transporturilor ilegale şi tăierilor haotice de lemn din pădurile României", a spus Preda.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, social-democratul Şerban Nicolae, a precizat că membrii comisiei au decis să adopte un raport favorabil cu amendamente la acest proiect, "urmând ca, după caz, eventualele critici de neconstituţionalitate să facă obiectul sesizării fie înainte de promulgare, fie într-o fază de aplicare a legii, pentru a da posibilitatea Parchetului General să organizeze un asemenea Parchet specializat cu resursele necesare, cu o abordare sectorială a acestui tip de infracţiuni".

La rândul său, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a precizat că liberalii vor vota în favoarea proiectului, "strict datorită faptului că s-au făcut nişte corecturi faţă de forma adoptată la Camera Deputaţilor".

"Legea nu arată cum trebuie, se suprapune pe competenţă cu DNA, cu DIICOT-ul, are diverse probleme de interpretare, dar este un pas înainte faţă de ceea ce a fost la Camera Deputaţilor", a explicat el.

Propunerea legislativă pentru organizarea şi funcţionarea DIIM, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi face parte din categoria legilor organice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Citește și...
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu afirmă că va respecta prevederile Constituţiei şi nu va candida pentru un nou mandat şi a respins şi speculaţiile potrivit cărora ar putea candida, în viitor, la funcţia de preşedinte al României. 

Nicușor Dan: România va avea buget în martie, chiar dacă partidele din coaliție au viziuni diferite
Nicușor Dan: România va avea buget în martie, chiar dacă partidele din coaliție au viziuni diferite

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că, după ce a discutat cu reprezentanţii partidelor din coaliţie, poate să spună cu toată responsabilitatea că România va avea un buget în luna martie.

Victor Ponta o acuză pe Oana Țoiu că ”a dat-o jos” pe fiica sa din avionul care urma să plece din Dubai. Reacția ministrului
Victor Ponta o acuză pe Oana Țoiu că ”a dat-o jos” pe fiica sa din avionul care urma să plece din Dubai. Reacția ministrului

Victor Ponta o acuză pe ministrul de Externe, Oana Țoiu, că ”a dat-o jos” pe fiica sa din avionul care urma să plece din Emiratele Arabe Unite spre România, în condițiile în care în regiune se află mii de români care solicită ajutor pentru repatriere.

Recomandări
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.

Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară
Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut vineri o convorbire telefonică cu Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Preşedintele Emiratelor Arabe Unite.

Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei
Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei

Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România, în valoare de 150 de milioane euro (764 de milioane lei), pentru sprijinirea stocării energiei electrice, în conformitate cu obiectivele Pactului pentru o industrie curată.