Cristian Diaconescu, acuzat că și-a însușit conceptul unei organizații din România. Reacția candidatului la prezidențiale
„Ca arbitru, voi milita pentru promovarea criteriului competenței la numirile în funcțiile publice. Apartenența politică trebuie să înceteze să mai fie singura virtute. Voi promova, de asemenea, transparența nominalizărilor pentru aceste funcții. Pentru transparență, voi promova tehnologia și în cadrul Administrației Prezidențiale și voi folosi experiența programatorilor români pentru un “Cod pentru România” care să stimuleze creativitatea în obținerea soluțiilor tehnice optime pentru transparența administrativă și interacțiunea cu cetățenii. A sosit momentul ca Palatul Cotroceni să fie deschis, din toate punctele de vedere, publicului român”, se arată pe site-ul său de campanie electorală.
Bogdan Ivănel, fondatorul Code for Romania, îl acuză pe Cristian Diaconescu de faptul că și-a însușit conceptul organizației ca fiind o idee proprie.
„Eu și echipa Code for Romania am fost foarte surprinși să citim programul domnului Cristian Diaconescu, unde dânsul propune crearea unui entități numită Cod pentru România, care să rezolve problemele țării cu ajutorul tehnologiei. Este inadmisibil ca un candidat la președinție și un fost ministru să ignore munca de nouă ani a uneia dintre cele mai de impact organizații ale societății civile din România și să-și însușească conceptul ca o idee proprie.
Se pare că nu avem doar candidați care și-au plagiat teza de doctorat, ci avem și candidați care plagiază organizații deja existente. Îi amintim domnului Cristian Diaconescu nu doar că organizația deja există, dar și că acest ONG a avut un rol vital în a sprijini guverne succesive ale României în a trece cu bine peste crizele majore din ultimii ani, construind o infrastructură utilizată de peste 20 milioane de oameni. Este un gest de minim respect ca un candidat la președinție să cunoască aceste lucruri”, a scris Bogdan Ivănel pe Facebook.
După câteva zile de la publicarea acestei știri, candidatul independent la alegerile prezidențiale Cristian Diaconescu a venit cu o precizare, pe care v-o prezentăm mai jos:
„În programul candidaturii mele de anul acesta am păstrat fragmente din programul meu de campanie de la candidatura din 2014, iar acela paragraf invocat în acuzația falsă este unul dintre ele.
Pot proba veridicitatea celor spuse prin faptul că textul programului meu de campanie din 2014 conține exact acel paragraf la care face referire domnul Bogdan Ivănel, așadar anterior momentului în care a fost lansat ONG-ul Code for Romania, care s-a înființat după cum este menționat pe site-ul lor, în noiembrie 2015. În fapt, cronologia evenimentelor este alta, exact opusă decât cea care a fost lansată în spațiul public de domnul Bogdan Ivănel, nu știu dacă din culpă sau în mod deliberat, asta va rămâne să stabilească instanța, pentru că îl anunț pe această cale că îl voi da în judecată pentru defăimare. Onestitatea și integritatea mea sunt repere morale la care nu am abdicat niciodată, oricât de mult m-a costat uneori o astfel de decizie. Am ales mereu să îmi păstrez verticalitatea, iar plagiatul este un act profund incompatibil cu reperele mele morale. De aceea, această acuzație falsă consider că este o defăimare pe care nu o pot trece cu vederea sub nicio formă.
În continuare, pentru a proba cele spuse, vă anunț că vă pot pune la dispoziție accesul la adresa de e-mail pe care a avut loc corespondența textelor programului electoral din anul 2014. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat prin publicarea acestui drept la replică.”