Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cătălin Rădulescu, atac dur la adresa lui Negoiță: „Este un nimeni. Să spună câți procurori DNA mănâncă la el la hotel”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a cerut, vineri după-amiază, să i se retragă sprijinul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță.

„Vreau să îi transmit prin intermediul vostru că dacă eu am terminat șef de serie la Facultatea de Medicină, înainte de 1989, și el a făcut bacalaureatul la 30 de ani, pentru că înainte punea mochetă pe jos, pe unde punea el, să spună televiziunilor și oamenilor câți procurori DNA mănâncă la el la hotel și să spună de dosarul lor de 20 de milioane de euro evaziune fiscală pe care a făcut-o el și companiile lui. El este un nimeni, acest băiețaș, și pentru că a făcut această declarație, o să îi cer în viitorul CEx să i se retragă sprijinul din funcția pe care i-am dat-o noi, partidul, de președinte pe municipii, pe toate municipiile PSD. Nu merită această funcție, nu ne reprezintă pe noi, nu merită să fie primar PSD, că am înțeles că a declarat că nu e primar al PSD, ci al Sectorului, și pentru asta o să îi dăm ocazia să rămână primarul Sectorului 3 fără să fie primar PSD și să se ducă în Piața Victoriei să facă miting cu cei care strigă împotriva noastră „Ciuma Roșie.” E zero barat, e prea mic pentru mine ca să vorbesc cu el. Dacă a făcut Bacalaureatul la 30 de ani, vă dați seama ce personalitate marcantă a partidului nostru este Robert Negoiță”, a spus Cătălin Rădulescu.

În ceea ce privește acuzațiile conform cărora Negoiță s-ar fi întâlnit la hotel cu procurori DNA, acesta a spus:

„Le am de unde le am, dar în scurt timp o să vă dăm și fotografii, ca să vedeți cine mănâncă la el, cum își închide dosarele și să spună despre dosarele de evaziune fiscală. Poate că vrea să și-l închidă și poate de asta a ieșit împotriva domnului președinte Liviu Dragnea. Altfel nu înțeleg ieșirile lui. Voi propune să i se retragă sprijinul, pentru că a făcut acuzații foarte grave: că vrea să se ducă la miting împotriva „ticăloșilor” și că el vrea să iasă să strige cum strigă oamenii acolo. O să îi dăm ocazia acestui băiețaș să meargă acolo în calitate de independent.”

Liderii PSD decid, vineri, soarta lui Liviu Dragnea în fruntea partidului, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Executiv al social-democraţilor, în care se discută scrisoarea asumată public de Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Țuțuianu.

Citește și
robert negoita
Robert Negoiţă, întrebat dacă Liviu Dragnea a greşit: Da. Cu multe

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult