Bolojan: Urmează să discutăm în fiecare şedinţă de Guvern despre adoptarea unor măsuri privind deficitul

ilie bolojan

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în următoarele două săptămâni urgenţele sunt măsurile privind deficitul bugetar şi accesarea fondurilor europene.

"Începem această şedinţă de Guvern ca un preambul al pregătirii pachetului de măsuri privind cele două urgenţe pe care le avem în următoarele două săptămâni. E vorba de deficitul bugetar şi cel privind accesarea fondurilor europene. Urmează să discutăm în fiecare şedinţă de Guvern din perioada imediat următoare despre adoptarea unor măsuri care să atace aceste două urgenţe în ceea ce priveşte scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor care să acţioneze asupra deficitului bugetar şi, de asemenea, pe componenta de prioritizare a investiţiilor şi de îndeplinire a jaloanelor în aşa fel încât să ne putem accesa finanţările europene într-o cotă cât mai mare până la finalul acestui an din PNRR", a anunţat Ilie Bolojan, în debutul şedinţei de Guvern.

El a subliniat că o direcţie importantă tot în următoarele două săptămâni va fi cea privind restructurarea companiilor de stat.

"Într-una dintre şedinţele viitoare vom aproba şi bugetele de cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerelor în aşa fel încât acestea să includă indicatori de performanţă şi criterii de eficienţă clare pentru ca şi în această zonă să avem rezultate", a afirmat premierul.

Citește și
Radu Miruţă
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.

AUR atacă în instanţă decizia CGMB privind majorarea taxelor locale și cere suspendarea ei „de urgenţă”
AUR atacă în instanţă decizia CGMB privind majorarea taxelor locale și cere suspendarea ei „de urgenţă”

AUR a anunțat luni că a demarat procedurile legale pentru contestarea în instanță a Hotărârii CGMB privind majorarea taxelor locale și a cerut suspendarea imediată a aplicării acesteia.

Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico
„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico

„Vacanța de la istorie” a Europei s-a încheiat. Continentul este supus presiunilor externe majore din partea Rusiei, Chinei și a SUA, de slăbiciunea liderilor săi și de erodarea ordinii internaționale