Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele Federaţiei Române de Haltere: Se poate spune că Mihaela Cambei este câştigătoarea aurului

Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure, a afirmat, miercuri, după câştigarea medaliei de argint de către Mihaela Cambei, că sportiva română ar fi meritat să fie pe prima poziţie după modul în care s-a comportat în concurs.  

"Am trăit totul cu maximă intensitate, poate m-aţi văzut ce manifestări am avut în timpul competiţiei, dar poate până la urmă şi acest lucru este o normalitate. Am încă emoţii, pentru că ştiu foarte bine cât de mult contează această medalie la nivel de federaţie, la nivel de colectiv, la nivel de antrenori, la nivelul tuturor colegilor, pentru că toţi ne-am dorit să ne îndeplinim acest obiectiv şi iată-ne în această seară bucurându-ne toţi de această medalie adusă României de Mihaela Cambei, care este o campioană. Şi, în seara aceasta, se poate spune că este câştigătoarea medaliei de aur, la cum s-a comportat şi la ce parcurs a avut în timpul competiţiei", a declarat Pădure. El a precizat că la cucerirea medaliei au contribuit foarte mult şi antrenorii, care au de obicei un rol foarte important: "Mie îmi place să spun că în haltere antrenorii concurează, nu stau pe margine, nu transmit indicaţii, în haltere realmente antrenorii au o contribuţie foarte importantă în dinamica acestei competiţii. Au gestionat foarte bine concursul de la încălzire. Nici nu ştiu dacă se putea face mai bine de atât în seara aceasta. A fost o dinamică şi s-a jucat tare. Noi am avut un obiectiv de a câştiga o medalie în această seară, dar nu am putut spune de la început ce culoare". Preşedintele Federaţiei s-a arătat încrezător şi în ceea ce priveşte concursul Loredanei Toma, la categoria 71 de kg. "Şi la Loredana Toma aşteptările sunt mari, dar astăzi este seara Mihaelei. Peste două zile vom avea din nou o competiţie la categoria 71 de kg, unde va evolua Loredana Toma şi unde sperăm din nou să facă o figură foarte frumoasă, fiindcă merită", a mai spus Alexandru Pădure. Halterofila română Mihaela Valentina Cambei a cucerit medalia de argint la categoria 49 kg, miercuri seara, la Jocurile Olimpice de la Paris. Cambei a totalizat 205 kg, fiind devansată la ultima încercare din concurs de campioana olimpică en titre, chinezoaica Zhihui Hou, cu 206 kg. Ultima medalie olimpică a României la haltere a fost adusă de Nicu Vlad în 1996, bronz la Atlanta. La JO din 2016, Gabriel Sîncrăian a obţinut o medalie de bronz, dar ulterior a fost descalificat pentru dopaj. România are acum opt medalii la JO 2024, trei de aur, patru de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult