„Make Argentina Great Again”. Trump, întâlnire de senzație cu președintele argentinian Javier Milei, unul dintre fanii săi
Argentianul, care se declară într-o ”aliniere naturală” cu Trump şi fostul preşedinte brazilian Jair Borsonaro prin lupta lor comună împotriva ”socialismului şi comunismului”, a fost filmat salutându-l pe miliardar în culise, relatează publicația The Huffington Post, citată de News.ro.
Un Javier Milei complet în extaz s-a repezit să-l salute pe Trump strigând ”preşedinte!”, după care l-a îmbrăţişat puternic.
”Sunt fericit”, îi spune el cu vocea gâtuită de emoţie, după care i-a mulţumit în mai multe rânduri pentru activitatea sa.
Fostul locatar al Casei Albe l-a felicitat, la rândul său, pentru angajamenyul de a-i ”reda Argentinei măreţia” şi ”Make Argentina Great Again”, varianta argentiniană a ”MAGA”, faimosul slogan al miliardarului.
”Trăiască libertatea! La aniba!”, i-a replicat Milei, o declaraţie deja celebră., citat de The Associated Press.
”Sper să vă revăd şi sper ca de această viitoare dată să fiţi preşedinte”, i-a spus Javier Milei, exuberant.
Pe scena, Donald Trump a pus publicul să-l ovaţioneze pe noul său prieten, pe care l-a asigurat că este ”cu adevărat una dintre puţinele persoane care-i pot reda Argentinei măreţia”.
Milei este unul dintr-o serie de politicieni străini veniţi la CPAC să laude teme ale miliardarului ca imigraţia.
Ideologii diferite, aceleași intereseJavier Milei are, cu toate acestea, nevoie de ajutorul preşedintelui american Joe Biden şi al Statelor Unite, principalul acţionar al Fondului Monetar Internaţional, în contextul în care FMI se gândeşte la oportunitatea de a împrumuta Argentinei fonduri suplimentare, scrie Financial Times (FT).
Este vorba despre o eventuală impulsionare a reformelor preşdintelui argentinian, în contextul unor tensiuni tot mai mari în Argentina, din cauza unor măsuri de austeritate ale Guvernului său ultraliberal.
O serie de manifestaţii au avut loc vineri şi o blocare a accesului în capitala argentiniană Buenos Aires.
În pofida faptului că Javier Milei este un admirator înfocat al lui Donald Trump, administraţia lui Joe Biden dă asigurări că vrea să colaboreze cu noul lider argentinian, pe care îl consideră un potenţial aliat, din cauza susţinerii lor comune a Israelului în Războiul din Fâşia Gaza.
”Noi vrem să fim un partener ales al Argentinei”, declara în urmă cu câteva zile subsecretarul de Stat american însărcinat cu America Latină.
Sursa: News.ro
Etichete: donald trump , presedinte , argentina , javier milei
Dată publicare: 25-02-2024 17:24