„Bine am făcut că am rămas pe vin”. Îmbolnăviri în Parlamentul European în urma consumului de apă posibil contaminată

parlamentul european
Shutterstock

Membrii PE au fost avertizaţi, joi, să nu consume din apa îmbuteliată care le este oferită în sediul de la Strasbourg, după ce mai multe persoane s-au îmbolnăvit acolo posibil din cauza apei contaminate.

 

Sunteţi solicitaţi să nu beţi din niciuna din sticlele de apă în sediul Parlamentului European la Strasbourg”, se arată într-un mesaj SMS de urgenţă trimis miilor de angajaţi şi politicieni care au activitate în acel sediu, relatează Politico.eu, conform Agerpres.

Acelaşi mesaj menţionează şi un număr de telefon pentru urgenţe medicale care să fie apelat "în caz de expunere" şi avertizează că sticlele cu apă ce ar putea fi contaminată au fost distribuite inclusiv în birourile preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola.

Potrivit unui oficial european, un număr neprecizat de persoane s-au îmbolnăvit după ce au consumat din apa îmbuteliată în sediul Parlamentului European, dar între timp şi-au revenit.

Serviciul de presă al legislativului european a anunţat că autorităţile franceze au fost alertate şi problema este în curs de investigare.

Citește și
Motivul dezgustător pentru care NU ar trebui păstrată periuța de dinți în baie
Motivul dezgustător pentru care NU ar trebui păstrată periuța de dinți în baie

Bine am făcut că am rămas pe vin”, a glumit un oficial european.

Sediul Parlamentului European are de mult timp o problemă cu siguranţa apei, însă cu cea de la robinet. Fostul preşedinte al acestei instituţii, David Sassoli, decedat în ianuarie 2022 în urma unei pneumonii severe cauzate de Legionella, a negat, în 2021, că ar fi luat această bacterie din hemiciclul de la Strasbourg.

Serviciul de presă al Parlamentului European a emis între timp un comunicat în care afirmă că „în dimineaţa de 14 decembrie, în urma unei suspiciuni de contaminare a unei sticle de apă distribuite la Strasbourg, ca măsură de precauţie personalul şi eurodeputaţii au fost solicitaţi să nu bea din nicio sticlă de apă din sediul Parlamentului European până la noi dispoziţii”.

Conform procedurii, autorităţile naţionale au fost informate şi sunt efectuate verificări. Se pare că incidentul a fost un caz izolat. Amploarea incidentului şi numărul de persoane afectate sunt foarte limitate: o sticlă şi două persoane care au suferit simptome uşoare şi şi-au reluat activitatea”, se arată în acelaşi comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Alertă în Parlamentul European de la Strasbourg. S-a emis alertă de contaminare a sticlelor cu apă
Alertă în Parlamentul European de la Strasbourg. S-a emis alertă de contaminare a sticlelor cu apă

Membrii Parlamentului European de la Strasbourg au fost avertizaţi joi să nu bea apă din sticlele distribuite în interiorul hemiciclului, după ce câteva persoane s-au îmbolnăvit din cauza unei presupuse contaminări, relatează Politico.eu.

Motivul dezgustător pentru care NU ar trebui păstrată periuța de dinți în baie
Motivul dezgustător pentru care NU ar trebui păstrată periuța de dinți în baie

Fiecare dintre noi ne ținem periuța de dinți în baie, cel mai probabil într-un pahar, și pare foarte firesc așa, pentru că acolo ne spălăm pe dinți. Potrivit unor experți, este complet greșit, pentru că riscul de contaminare e foarte mare.

Contaminare cu petrol la Câmpina. Garda de Mediu a intervenit imediat
Contaminare cu petrol la Câmpina. Garda de Mediu a intervenit imediat

Scurgeri de petrol s-au produs la o sondă din Câmpina, alături de apa sărată folosită în procesul de extracție. Garda de Mediu a amendat cu 50.000 de lei firma care operează instalația.

Chifteluțe posibil infectate cu Listeria, retrase din Lidl. Sunt vizate toate magazinele din țară
Chifteluțe posibil infectate cu Listeria, retrase din Lidl. Sunt vizate toate magazinele din țară

Un sortiment de chifteluțe de cod au fost retrase din magazinele Lidl, vineri, în urma unei suspiciuni de contaminare cu Listeria, a anunțat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Primul caz de contaminare cu varianta sud-africană a SARS-CoV-2 în Europa, depistat în Belgia
Primul caz de contaminare cu varianta sud-africană a SARS-CoV-2 în Europa, depistat în Belgia

Belgia este prima ţară europeană care anunţă că a descoperit un caz de infectare cu noua variantă a noului coronavirus B.1.1.529, vineri, un bărbat care a revenit din Egipt la 11 noiembrie, relatează AFP, scrie News.ro. 

Recomandări
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”

Ministerul de Externe chinez a acuzat Statele Unite de încălcare serioasă a dreptului internațional, după ce a confiscat două petroliere legate de Venezuela.

Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat
Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat

Jumătate de țară este sub un strat semnificativ de zăpadă. În multe zone, drumurile sunt curățate inutil, pentru că viscolul aduce zăpada la loc.

Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PÎCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.