Weekend de foc într-o destinație preferată de români pentru vacanțe. „Riscă să fie cel mai călduros din ultimii 50 de ani”
Potrivit serviciului naţional de meteorologie EMY, vineri la mijlocul zilei, temperaturi de 41 de grade Celsius au fost înregistrate în Attica, în regiunea Atena, şi până la 44 de grade Celsius în Tesalia, în centrul ţării, scrie Agerpres.
Pe insula Evia, un bărbat de 46 de ani a murit vineri după ce a fost spitalizat cu o „temperatură corporală de 40 de grade”.
„Cauza posibilă a decesului este un stop cardiorespirator după expunerea la o temperatură foarte ridicată”, se precizează în comunicatul spitalului din Chalkida.
Duminică se anunţă cea mai grea zi, cu temperaturi de aproape 44 de grade Celsius la Atena şi 45 de grade Celsius la Tesalia.
„Acest weekend riscă să fie cel mai călduros înregistrat în iulie din ultimii 50 de ani”, a precizat meteorologul postului public de televiziune ERT Panagiotis Giannopoulos.
„Atena se va confrunta cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius timp de 6 sau 7 zile până la finalul lunii iulie”, o perioadă excepţional de lungă chiar şi pentru o capitală europeană obişnuită cu căldura estivală, a mai precizat el.
Părerea este împărtăşită de meteorologul postului de televiziune privat Mega, Yannis Kallianos, care a etichetat acest val de căldură drept „o caniculă interminabilă şi puternică”.
„Potrivit celor mai recente previziuni, valul de caniculă ar putea dura până joia şi vinerea care urmează, pe 27 şi 28 iulie”, a adăugate el.
Duminică şi luni, vânturi din nord care suflă cu până la 60 de kilometri pe oră riscă de asemenea să favorizeze declanşarea incendiilor, a avertizat expertul.
Toate siturile arheologice din ţară, printre care Acropole din Atena, rămân închise în orele cele mai călduroase ale zilei până duminică, potrivit Ministerului Culturii.
Ministerul Muncii a făcut un apel la angajatori să favorizeze munca de la domiciliu, iar Ministerul Sănătăţii face recomandări pentru evitarea deplasărilor nenecesare în orele caniculare.
„Avem tei zile dificile în faţă. Trebuie să fim vigilenţi”, a mai avertizat la ERT ministrul protecţiei civile, Vassilis Kikilias.
În capitala Greciei, un record absolut de temperatură de 44,8 grade Celsius a fost înregistrat în iunie 2007, potrivit Observatorului naţional din Atena, după ce recordul absolut de temperatură în Grecia datează din iulie 1977, când s-au înregistrat 48 de grade Celsius la Elefsina, în apropiere de Atena.