Vladimir Putin: Conflictul din Ucraina este unul dintre rezultatele prăbuşirii Uniunii Sovietice

62284989
Getty

Conflictele din fosta URSS, între care şi cel în desfăşurare dintre Rusia şi Ucraina, sunt, "bineînţeles", rezultatul "prăbuşirii Uniunii Sovietice", a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că seamănă discordie.

"Ştim că Occidentul elaborează scenarii pentru a provoca noi conflicte în spaţiul CSI. Dar avem deja destule (conflicte)", a declarat el, în cadrul unei reuniuni cu responsabili ai serviciilor de securitate din ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente, care reuneşte fostele republici sovietice, scrie news.ro.

"Este suficient să ne uităm la ce se întâmplă în acest moment între Rusia şi Ucraina, la ce se întâmplă la frontierele anumitor ţări din CSI. Toate acestea, bineînţeles, sunt rezultate ale prăbuşirii Uniunii Sovietice", a adăugat el.

Preşedintele rus a mai afirmat că o "ordine mondială mai corectă" este pe cale să se formeze "printr-un proces dificil".

"O hegemonie unipolară se prăbuşeşte inexorabil, este o realitate obiectivă pe care Occidentul refuză categoric să o accepte. Şi vedem tot ce decurge de aici", a afirmat Putin.

Citește și
Bărbații de peste 50 de ani ar putea îmbătrâni mai rapid decât femeile din cauza „substanțelor chimice eterne” toxice
Bărbații de peste 50 de ani ar putea îmbătrâni mai rapid decât femeile din cauza „substanțelor chimice eterne” toxice

"Agăţându-se de trecut şi încercând să ducă o politică de dictat în toate domeniile - de la relaţiile internaţionale la economie, trecând prin cultură şi sport - acest faimos Occident colectiv creează noi probleme şi noi crize", a mai spus liderul de la Kremlin.

Pe 16 septembrie, în cadrul unui summit regional asiatic, Vladimir Putin a pozat deja într-o contrapondere a lumii occidentale, exprimându-şi satisfacţia pentru "rolul tot mai mare al noilor centre de putere".

În trecut, Vladimir Putin a calificat prăbuşirea Uniunii Sovietice drept "cea mai mare catastrofă geopolitică" a secolului al XX-lea.

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
Bărbații de peste 50 de ani ar putea îmbătrâni mai rapid decât femeile din cauza „substanțelor chimice eterne” toxice
Bărbații de peste 50 de ani ar putea îmbătrâni mai rapid decât femeile din cauza „substanțelor chimice eterne” toxice

Așa-numitele „substanțe chimice eterne”, cunoscute sub denumirea de PFAS, par să accelereze procesul de îmbătrânire la bărbații aflați în intervalul 50–60 de ani, potrivit unui nou studiu, scrie CNN.

Un bărbat a fost condamnat la închisoare după ce a provocat un accident în timp ce juca jocuri de noroc pe telefonul mobil
Un bărbat a fost condamnat la închisoare după ce a provocat un accident în timp ce juca jocuri de noroc pe telefonul mobil

Un șofer a fost condamnat la închisoare după ce a intrat cu mașina în spatele unui alt autoturism în timp ce juca jocuri de noroc pe telefonul mobil, provocând declanșarea travaliului unei femei însărcinate, scrie Sky News.

„CNA-ul” din Franța a blocat 35 de site-uri rusești și accesul la televiziuni sancționate pe platforme de streaming
„CNA-ul” din Franța a blocat 35 de site-uri rusești și accesul la televiziuni sancționate pe platforme de streaming

Autoritatea franceză de reglementare a audiovizualului (ARCOM) a dispus blocarea a 35 de site-uri ale unor publicaţii ruseşti şi accesul la televiziuni şi radiouri ruseşti pe platforme de streaming, scrie AFP.

Recomandări
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe

Chiar dacă numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut, dezvoltatorii lansează noi proiecte rezidențiale. 

Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor

Sălile de jocuri de noroc ar putea dispărea din unele orașe din țară. Mai multe primării au anunțat, în ultimele zile, că vor propune în consiliile locale interzicerea acestor activități.

Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație
Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație

Compania aeriană națională TAROM intră în cursa relansării. Pregătește o aplicație pentru călători și parteneriate cu alți operatori pentru rute atractive. În plus, compania speră că va putea reduce costurile după ce va primi în vară două aeronave noi.