VIDEO. Donald Trump a fost protejat de sticlă antiglonț în primul miting în aer liber după tentativa de asasinat

×
Codul embed a fost copiat

Protejat de sticlă antiglonţ, Donald Trump a lansat invective miercuri împotriva rivalei sale Kamala Harris în timpul primului său miting de campanie în aer liber de la tentativa de asasinat asupra sa luna trecută, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Candidatul republican la Casa Albă, care a ţinut un miting în statul cheie Carolina de Nord, a acuzat-o pe vicepreşedinta democrată că este "cea mai radicală persoană de stânga" intrată vreodată în cursa prezidenţială şi a proclamat că milioane de locuri de muncă vor "dispărea dintr-o singură lovitură" dacă ea va câştiga.

"Economiile voastre de o viaţă vor dispărea complet", a spus mogulul imobiliar în vârstă de 78 de ani, una dintre multele predicţii sumbre pe care le-a făcut în timpul discursului său.

"În întreaga lume, adversarii noştri ştiau că America trebuie să fie luată în serios atunci când eram comandantul vostru suprem", a spus fostul preşedinte republican. "Dacă tovarăşa Kamala câştigă în noiembrie, aproape sigur vom avea al treilea război mondial", a adăugat el.

Citește și
Michelle Obama
Michelle Obama, atac la adresa lui Donald Trump: Viziunea sa limitată şi îngustă asupra lumii l-a făcut să se simtă ameninţat

De când Kamala Harris l-a înlocuit pe preşedintele Joe Biden în calitate de candidat al democraţilor pentru alegerile din noiembrie, campania lor a fost relansată.

Pentru Donald Trump, mitingul organizat la Asheboro a fost o oportunitate de a încerca să recâştige avantajul.

Înainte de retragerea bruscă a lui Joe Biden din cursă, Donald Trump se baza pe acest tip de demonstraţie de forţă pentru a încerca să-şi zdrobească adversarul de 81 de ani.

Dar Joe Biden s-a retras, iar entuziasmul stârnit de Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, în tabăra democrată pare să-i fi luat prin surprindere pe republicani.

Primul eveniment major de campanie în aer liber al lui Donald Trump, după ce a fost rănit

A fost primul eveniment major de campanie în aer liber al lui Donald Trump de când a fost rănit uşor de un bărbat înarmat, în vârstă de 20 de ani, la un miting la Butler, în Pennsylvania, la mijlocul lunii iulie.

Un participant şi-a pierdut viaţa înainte ca autorul atacului să fie împuşcat.

După tragedie, Secret Service, însărcinat cu protejarea personalităţilor politice de rang înalt, i-a recomandat să nu mai participe la evenimente publice în aer liber.

De atunci, candidatul republican a ţinut zece întâlniri în săli.

Miliardarul face campanie în mai multe state cheie săptămâna aceasta, cu scopul de a încerca să oprească impulsul Kamalei Harris, care reuşeşte să adune mulţimi de peste 10.000 de oameni.

Vicepreşedinta democrată a fost învestită oficial marţi seara la convenţia Partidului Democrat din Chicago, care se încheie joi.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Michelle și Barack Obama s-au mobilizat împotriva lui Donald Trump: ”Suntem pregătiți pentru un preşedinte Kamala Harris”
Michelle și Barack Obama s-au mobilizat împotriva lui Donald Trump: ”Suntem pregătiți pentru un preşedinte Kamala Harris”

Familia Obama a captat atenția tuturor la Convenția partidului Democrat din Chicago. Fostul președinte american și soția lui, Michelle, i-au îndemnat pe alegători să o susțină pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă.

Michelle Obama, atac la adresa lui Donald Trump: Viziunea sa limitată şi îngustă asupra lumii l-a făcut să se simtă ameninţat
Michelle Obama, atac la adresa lui Donald Trump: Viziunea sa limitată şi îngustă asupra lumii l-a făcut să se simtă ameninţat

Fosta Primă Doamnă Michelle Obama a vorbit la Convenţia Naţională Democrată din Chicago.

Robert F. Kennedy Jr. se gândește să renunţe la candidatura la preşedinţia SUA pentru a i se alătura lui Donald Trump
Robert F. Kennedy Jr. se gândește să renunţe la candidatura la preşedinţia SUA pentru a i se alătura lui Donald Trump

Candidatul independent la preşedinţia SUA Robert F. Kennedy Jr. ia în considerare să pună capăt campaniei sale pentru Casa Albă, pentru a-şi uni forţele cu rivalul republican Donald Trump, a declarat coechipiera lui Kennedy într-un interviu.

Statele Unite susțin că hackerii Iranului au început să atace echipele de campanie ale lui Donald Trump și Kamala Harris
Statele Unite susțin că hackerii Iranului au început să atace echipele de campanie ale lui Donald Trump și Kamala Harris

SUA acuză Iranul de mai multe tentative de piraterie informatică împotriva campaniilor prezidenţiale ale lui Donald Trump şi Kamala Harris.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico
„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico

„Vacanța de la istorie” a Europei s-a încheiat. Continentul este supus presiunilor externe majore din partea Rusiei, Chinei și a SUA, de slăbiciunea liderilor săi și de erodarea ordinii internaționale