Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Unde vor fi trimise la analiză cutiile negre ale avionului prăbușit în Kazahstan. E oficial

Cutiile negre ale avionului prăbușit în Kazahstan vor fi trimise în Brazilia pentru a fi investigate. 38 de persoane au murit la aterizarea avionului, care, din primele informații ar fi fost lovit accidental de tirul aviației ruse.

„Comisia de investigare a accidentului (...) a decis să trimită înregistratoarele de zbor (cutiile negre) Centrului de anchetă şi prevenire a accidentelor aeronautice (CENIPA) din Brazilia, care este şi ţara producătorului de avioane Embraer", a indicat Ministerul kazah al Transporturilor într-un comunicat, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Zborul J2-8243, care efectua o cursă între Baku şi capitala cecenă Groznîi, s-a prăbuşit miercuri în apropiere de Aktau, în Kazahstan, după ce a fost redirecţionat din sudul Rusiei, unde mai multe oraşe erau atacate de drone ucrainene.

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri, la momentul în care avionul încerca să aterizeze.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult