Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de copii, la Glasgow: „A făcut-o intenționat”

61933234
iStock

Un șofer a intrat cu mașina, în mod voit, într-un grup de copii care se afla pe trotuar, în cartierul Castlemilk in Glasgow.

Incidentul a avut loc sâmbătă, când șoferul unui autoturism argintiu a intrat în mod intenționat în cei cinci copii, cu vârste între 12 și 14 ani, care se aflau pe strada Stravanan.

Ca urmare a incidentului, trei fete și un băiat au ajuns la spital cu răni minore, însă o fată de 14 ani este în stare gravă, informează Evening Standard.

„Șoferul a intrat în grupul de copii intenționat și de aceea tratăm cazul ca pe o tentativă de omor. Poliția face o anchetă amănunțită pentru a-l găsi pe șofer, pe pasagerul său, cât și vehiculul. Cer tuturor martorilor să ofere informații. Vom institui patrule de poliție în zonă, pentru protejarea comunității locale”, a spus reprezentantul poliției, Peter Sharp.

Furioasă, mama unei victime și-a exprimat frustrarea pe Facebook: „Fiica mea a fost printre copiii răniți. Când o să se oprească această mizerie? Copiii nevinovați au fost răniți, ceea ce e o rușine.”

Citește și
Trump a anunțat „Scutul Americilor": coaliție militară pentru eradicarea cartelurilor de droguri
Trump a anunțat „Scutul Americilor": coaliție militară pentru eradicarea cartelurilor de droguri

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gata! E oficial: Iranul s-a retras! „E cu adevărat dezamăgitor“
Gata! E oficial: Iranul s-a retras! „E cu adevărat dezamăgitor“
Citește și...
Trump a anunțat „Scutul Americilor": coaliție militară pentru eradicarea cartelurilor de droguri
Trump a anunțat „Scutul Americilor": coaliție militară pentru eradicarea cartelurilor de droguri

Președintele american a lansat sâmbătă, la reuniunea „Scutul Americilor" de la complexul său de golf din Miami, o nouă coaliție militară pentru distrugerea cartelurilor de narcotraficanți.

Marea temere a aliaților SUA după izbucnirea războiului cu Iranul. Criză care ar putea apărea prin prelungirea conflictului
Marea temere a aliaților SUA după izbucnirea războiului cu Iranul. Criză care ar putea apărea prin prelungirea conflictului

Aliații Statelor Unite se tem că războiul dintre SUA și Iran ar putea lăsa unele țări fără armele americane pe care deja le-au cumpărat sau pe care intenționau să le achiziționeze. 

Viktor Orban, mesaj tranșant pentru Volodimir Zelenski. „La maghiari nu funcţionează asemenea metode"
Viktor Orban, mesaj tranșant pentru Volodimir Zelenski. „La maghiari nu funcţionează asemenea metode"

Premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a transmis sâmbătă liderului ucrainean Volodimir Zelenski că nu îl poate intimida, el cerându-i acestuia să înceteze cu „ameninţările şi şantajul”.

Recomandări
Ce riscă România dacă guvernul nu reduce deficitul bugetar. Avertismentul specialiștilor Moody’s, după noua evaluare
Ce riscă România dacă guvernul nu reduce deficitul bugetar. Avertismentul specialiștilor Moody’s, după noua evaluare

Experții Moody's au analizat economia României și confirmă că țara rămâne o destinație sigură pentru investiții. Noua evaluare vine însă și cu avertismente.  

Război în Iran, ziua a opta. Adunarea iraniană se va reuni „în decurs de o zi” pentru a alege un nou lider suprem
Război în Iran, ziua a opta. Adunarea iraniană se va reuni „în decurs de o zi” pentru a alege un nou lider suprem

Războiul din Orientul Mijlociu a bifat cea de-a opta zi și continuă să se intensifice. Explozii s-au auzit, sâmbătă dimineaţă, în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, şi în capitala Bahrainului, Manama.

Trump: „SUA au făcut lumii un serviciu declanșând războiul din Iran. Ar fi folosit arme nucleare, știți că sunt nebuni”
Trump: „SUA au făcut lumii un serviciu declanșând războiul din Iran. Ar fi folosit arme nucleare, știți că sunt nebuni”

Donald Trump susține că a făcut „lumii o favoare atacând Iranul care „era dispus să folosescă armele nucleare dacă apuca să le obțină”.