Un român a murit în Anglia, unde lucra de mai mulți ani, într-un incendiu izbucnit după o petrecere
Your browser doesn't support HTML5 video.
Tânărul nu era căsătorit și ar fi plecat la muncă în Anglia în urmă cu aproape 4 ani. Ultima dată când a venit în vizită acasă a fost în urmă cu doi ani. Potrivit autorităților britanice, incendiul ar fi izbucnit în locuința unde stătea românul, o casă mai mare unde locuiau cetățeni de diferite naționalități. Totul s-ar fi întâmplat după o petrecere unde au participat și pakistanezi.
Potrivit polițiștilor din West Yorkshire, un conflict spontan ar fi degenerat într-un incendiu devastator, provocat intenționat. Românul a fost prins de flăcări și nu a mai avut nicio șansă. În tot acest timp, a fost deschis un amplu dosar și a fost reținut un suspect. Pentru a afla exact ce s-a petrecut în locuință, polițiștii de acolo așteaptă să audieze și victimile care au fost internate pentru îngrijiri medicale.