Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel puțin șase morți și 55 de pasageri salvaţi după un naufragiu în Canalul Mânecii. Între cinci şi zece oameni, căutați

Şase migranţi, între care un afgan, au murit, sâmbătă, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în Canalul Mânecii, în timp ce „cinci până la zece pasageri” sunt în continuare căutaţi, au anunţat prefectura maritimă locală şi parchetul.

În timpul dimineţii, „şase persoane au fost recuperate într-o stare gravă şi una dintre ele, evacuată cu elicopterul spre spitalul din Calais, a fost declarată moartă”, a anunţat iniţial prefectura maritimă a Canalului Mânecii şi a Mării Nordului într-un comunicat, citată de AFP, scrie Agerpres.

Celelalte cinci victime, preluate de o barcă de salvare a Societăţii naţionale de salvare în mare (SNSM), au fost declarate şi ele decedate la sosirea în portul Calais a navei, a precizat un purtător de cuvânt al prefecturii.

Prima victimă înregistrată este un bărbat de origine afgană de 25 până la 30 de ani, a anunţat parchetul din Boulogne-sur-Mer, care a deschis o anchetă.

Citește și
naufragiat
Un bărbat și câinele său au supraviețuit unui naufragiu în Oceanul Pacific. Au băut apă de ploaie și au mâncat pește crud

Între „cinci şi zece” alţi pasageri erau în continuare căutaţi, în timp ce alţi 55 au fost preluaţi de salvatori, a precizat parchetul din Boulogne.

„Gândurile mele se îndreaptă către victime”, a scris prim-ministrul Elisabeth Borne pe reţeaua de socializare X, fostă Twitter, salutând „angajamentul echipelor de salvare mobilizate în jurul Marinei naţionale”.

Ea a mai precizat că secretarul de stat pentru afaceri maritime Hervé Berville este aşteptat la faţa locului.

De partea franceză la căutări participau după-amiază trei nave, un elicopter şi un avion. Două nave britanice au participat şi ele la operaţiunea de salvare.

Ambarcaţiunea a naufragiat în largul Sangatte, în Pas-de-Calais, „în jurul orei 02:00”, potrivit parchetului.

Nava de patrulare Cormoran a Marinei franceze a acostat în portul Calais, la adăpost de priviri indiscrete, potrivit unui jurnalist al AFP.

În total, potrivit prefecturii maritime, 39 de persoane se aflau la bordul acestei nave de patrulare, ceilalţi supravieţuitori fiind salvaţi de Garda de coastă britanică.

Numeroase vehicule de pompieri şi de poliţie au fost trimise la faţa locului, fiind instalate corturi de protecţie civilă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult