Un băiat de 8 ani s-a împușcat mortal în cap cu arma mamei sale, care s-a dus la cumpărături și l-a lăsat singur în mașină
Băiețelul era singur în mașină în Lehi, Utah, luni, când a găsit pistolul încărcat sub un scaun, scrie Sky News. S-a împușcat accidental în cap, a declarat Departamentul de Poliție al orașului Lehi pentru presa locală. Ulterior, a murit la spital, marți dimineață.
Împușcătura pare să fi fost „neintenționată și autoprovocată”, a declarat poliția într-un comunicat. Oamenii legii au adăugat că nu sunt acuzații împotriva mamei, dar incidentul este încă în curs de anchetare.
Tragedia a avut loc în afara unui magazin Maverik, de-a lungul Thanksgiving Way, potrivit KSL-TV.
Un incident similar a avut loc tot în Utah, în urmă cu mai puțin de 2 săptămâniMartorul Doug Shields își făcea plinul la mașină când a auzit o împușcătură și o femeie țipând. El a declarat pentru KSL-TV că s-a dus la mașina de unde a venit împușcătura și a auzit-o pe mamă spunând că băiatul a găsit pistolul sub scaun.
„Ea spunea: „S-a împușcat, s-a împușcat, s-a împușcat””, a declarat Shields. „Și prima dată m-am gândit că era o sinucidere, dar ea a spus: „A găsit pistolul sub scaunul meu și a apăsat pe trăgaci”. Se pare că a fost un accident”, a adăugat martorul.
Împușcătura de luni a avut loc la mai puțin de două săptămâni după ce un băiat de 5 ani, tot în Utah, a murit în circumstanțe similare la casa familiei sale din Santaquin.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: masina , mama , cumparaturi , copil mort , utah , impuscare
Dată publicare: 04-09-2024 11:25