Un actor a dat în judecată o linie aeriană fiindcă i s-a blocat degetul în scaun
Un californian a dat în judecată două companii aeriene americane pe care le consideră vinovate pentru accidentul insolit pe care l-a suferit în timp ce se afla la bordul unui avion, la clasa întâi, după ce unul dintre degetele sale a rămas înţepenit timp de aproape o oră într-o cotieră a scaunului său, informează AFP.
Potrivit plângerii depuse la un tribunal din Los Angeles împotriva companiilor American Airlines şi SkyWest Airlines, a fost nevoie de intervenţia pompierilor şi a unui mecanic specializat, care a demontat respectiva cotieră, pentru eliberarea degetului mic al acestui pasager ghinionist.
Stephen Keys, de profesie actor, afirmă că a suferit "un stres emoţional intens şi dureri timp de mai multe săptămâni" în urma incidentului petrecut pe 9 septembrie la bordul unui avion ce asigura legătura între oraşele Reno (Nevada) şi Los Angeles (California).
Accidentul s-a produs în timp ce el îşi ridicase cotiera pentru a-şi pune centura de siguranţă. În acel moment, unul dintre degetele sale mici a rămas prins într-o mică gaură aflată sub cotieră, potrivit documentului depus în instanţă. "Mecanismul cu resort aflat în interiorul găurii acelei cotiere a exercitat o presiune intensă asupra degetului reclamantului, provocându-i instantaneu o rană, o umflătură şi durere", au afirmat avocaţii victimei.
Stephen Keys a încercat de mai multe ori să se elibereze, sub privirile uluite ale celorlalţi pasageri, "fapt care a transformat acea situaţie dificilă într-o umilire publică", au adăugat avocaţii.
Într-un comunicat remis AFP, compania SkyWest Airlines afirmă că a intrat în contact cu Stephen Keys în legătură cu "degetul său tumefiat" şi speră să poată "rezolva cu rapiditate această problemă".
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: avion , scaun , american airlines , deget , linie aeriana
Dată publicare: 13-12-2018 22:05